Evoluția lecturii 2015

     Să aștepți până când cartea ta preferată este tradusă în română.. este un chin. Și toți știm deja asta. Așa că, într-un final, mi-am luat inima-n dinți, și-am început să citesc cărți.. în engleză! Vorba aia.. Un pas mic pentru omenire, un pas uriaș pentru mine! Am citit nici mai mult nici mai puțin de 5 cărți (fără să pun la numărătoare și numeroasele fanficuri ce m-au inițiat) Așa că am zis să vă prezint în ordine cronologică cărțile citite de mine în limba engleză.

      1. The Tales of Beedle the Bard (J.K. Rowling)

200px-Tales_of_Beedle_the_Bard

     Prima mea carte este una apărută în cadrul volumului 7 din seria Harry Potter. O carte care conține 5 povestioare considerate ca fiind poveștile spuse de părinții vrăjitori copiilor înainte de culcare. Niște povestioare foarte frumoase, care subliniază anumite trăsături omenești. Mi-a plăcut foarte mult, dată fiind mica mea pasiune pentru această serie magică.

      2. Fantastic Beast&Where To Find Them (J.K. Rowling)

Fantastic_Beasts_and_Where_to_Find_Them_2009_cover

     Aceasta a fost cea dea doua carte citită de mine. Din nou, face parte din același univers ca și cea dintâi. De această dată, aceasta apare ca un manual din cadrul școlii Hogwarts. Cartea e foarte drăguță, având în anumite locuri însemnările lui Harry și Ron, a cărei copie se presupune că este. Ea ne prezintă o mare serie de animale magice într-un mod foarte jucăuș, tipic autoarei.

      3. Doctor Who – Magic of the Angels (Jacqueline Rayner)

6_Magic_of_the_Angels

     Pentru cei care încă nu au auzit de Doctor Who, aceasta este un serial sf/fantasy, absolut minunat, care se bazează pe ideea călătoriei în timp și spațiu. Am luat cartea deoarece aveam foarte mulți prieteni ce-mi recomandaseră acest serial (și am ajuns totuși la sezonul 2!) și voiam să văd și eu ”cu ce se mănâncă” acțiunea serialului. Ei bine, m-a impresionat într-un mod plăcut, o carte absolut fascinantă! (Pssht! Puteți citi cartea și dacă vă uitați la serial și dacă nu. Nu o să vă afecteze în nici un fel!)

     4. The Diary Of a Nobody (George&Weedon Grossmith)

511gFH9by5L._SX311_BO1,204,203,200_

     Cartea aceasta am luat-o doar pentru a-mi perfecționa limba engleză. Însă cam atât. A fost foarte ok, nu știam exact despre ce este vorba când am comandat-o. În unele locuri a fost foarte amuzantă însă acțiunea era foarte simplistă, fiind jurnalul unui om obișnuit, căruia nu i se întâmplă nimic special. Dar e o lectură plăcută, deci chiar o recomand. 😀

     5. Nowhere Boys (Elise McCredie)

61hCpRxYsCL._SS500_

     Am urmărit mai întâi serialul și abia mai apoi am aflat de existența unei cărți. M-am bucurat enorm și-am comandat-o. Și nu regret deloc! O carte extraordinar de frumoasă, de relaxantă. Un roman fantasy foarte drăguț. 4 băieți care se întorc acasă și descoperă că.. nu există. Oare.. ce s-a întâmplat aici?! E o acțiune intrigantă, cu multe răsturnări de situație. E una dintre cărțile mele preferate pe care le recomand cu mare drag!

     Acestea sunt cele 5 cărți pe care le-am citit eu în limba engleză. În anul care urmează îmi propun mai multe lecturi de acest fel și având această ocazie vă cer sfatul: Ce cărți în limba engleză îmi recomandați să citesc? 🙂

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Evoluția lecturii 2015&8221;

  1. The Tales of Beedle the Bard a fost tradusa in romana cu titlul Povestile Bardului Beedle. :)) Si eu vreau sa citesc Fantastic beast and where to find them, dar nu mai timp suficient pentru toate. :))
    Si eu tot din motivul asta m-am apucat de carti in engleza. Am citit seria The Selection in engleza, pentru ca la noi aparuse doar primul volum si nu se mai auzea nimic de aparitia celui de al doilea. Si asa am inceput sa citesc si altceva. :)) E dificil pana iti dai drumul.

    Apreciat de 1 persoană

    • Sinceră să fiu, inițial voiam să cumpăr cartea The Tales of Beedle the Bard în română, dar n-am prins-o pe stoc niciodată. Și când am văzut un stand okian am pus repede ochii pe ea și pe Fantastic Beast and Where to Find Them. Eu personal vreau să-mi mai comand și Quiddich through the ages, ador aceste mici lecturi! Cum e ”The Selection”? 😀

      Apreciază

      • E in genul Divergent/Jocurile foamei, doar ca The Selection se bazeaza mai mult pe relatia romantica dintre personaje. Populatia este impartita in caste, iar cei de la 4 in jos duc vieti oribile. Cand printul implineste 18 ani, se face Alegerea, in care 35 de fete sunt selectate sa mearga la palat ca sa fie educate si modelate pentru a fi viitoareregine. Dintre aceste 35 de fete, printul trebuie sa-si aleaga o sotie. 😀

        Apreciat de 1 persoană

    • Da, știu.. :)) Acum aștept apariția volumului 2 din An ember in the ashes. Și cum ziceai și tu, sunt mult mai multe cărți în engleză, am de unde alege! Dar chestia e că anumite cărți își pierd din farmec în urma traducerii. Sunt unele lucruri care pur și simplu nu se pot traduce într-o asemenea manieră încât ”vraja” lor să rămână la fel. De exemplu, am citit o carte de Agatha Christie și am rămas dezamăgită. Am zis să o încerc în engleză, poate așa îmi va plăcea! 😀

      Apreciază

Părerea ta contează! ^_^

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s