Voi cum citiți cărțile?

     Am întrebat mai multe persoane.. cum citesc ele cărțile. În cazul în care nu vă dați seama de răspunsul pe care-l aștept pentru această întrebare, ei bine, m-am referit strict la modul în care persoanele au grijă de propriile cărți în momentul lecturii. Am vrut să văd câți dintre voi îndoaie colțurile paginilor, pocnesc cotoarele sau ”își lasă amprenta” pe propriile cărți. Ei bine, răspunsurile au fost împărțite. Dar Doamne, ce bine argumentate!

       Cei care citesc fără să rănească respectiva carte.

     Aceasta a fost categoria ce a dominat. Categorie în care, de altfel, mă aflu și eu. Fiecare a argumentat cât mai bine de ce se poartă atât de bine cu o carte. ”Uneori cărțile au mai mult suflet decât unii oameni” spune una dintre persoanele ce au fost dispuse să-mi răspundă la întrebare. Și cam așa și este! De cele mai multe ori, cei încadrați în această categorie sunt cei perfecționiști, care doresc ca totul în jurul lor să fie perfect. Inclusiv cărțile. Și fie că le țin ca noi din această ambiție, fie pentru că țin prea mult la ele, cărțile arată ca scoase de la tipografie! Și ăsta e un lucru bun, nu? Din câte am observat, acest tip de persoane sunt și cele mai reticente și care nu sunt dispuse să împrumute propriile cărți, deoarece nimeni nu le mai poate păstra în același mod în care au făcut-o ele. Deci, dacă perfecționismul e exagerat, apare și această ”consecință negativă” (cel puțin pentru cei care ar dori să lectureze cartea respectivă). Unii dintre ei preferă să nu consume nici un fel de băutură sau mâncare în timpul lecturii iar una dintre persoane chiar a afirmat: ”prefer să citesc cu mănuși chirurgicale numai să arate bine cartea”. Îmi place să văd câtă grijă au unii de propriile lor cărți. Așa știm că un copac zâmbește pentru că e tratat într-un mod foarte, foarte frumos. Cât despre citate, cei din această categorie preferă să le însemneze într-un carnețel, să le fotografieze sau să pună diverse ”notițe adezive” (sticky notes) pentru a nu pierde citatul și a lăsa cartea nevătămată. Fiecare are propriul ritual prin care își păstrează cărțile ca noi, dar cu toții ne întristăm când vedem că pe una din ele s-a strecurat un mic defect, că am fost puțini neglijenți și am sfârșit cu un colț îndoit.

       Cei care citesc și ”vătămează” cărțile

     Aceasta a fost categoria minoritară. Unii ”rănind” cărțile printr-o simplă subliniere, alții ”distrugând” ceea ce iubesc. Una dintre persoanele ce au răspuns la întrebare a afirmat: ”Ador să las urme cărților. Îndoituri, marcări, mini sticky notes, cotorul îndoit și mai departe. Dacă îmi place o carte, o distrug. Iar atunci când o termin de citit mă simt minunat să văd că am trecut și mi-am lăsat amprenta peste tot, e ca și cum le simt ca fiind cărțile mele.” Cum am afirmat mai sus, eu sunt genul de persoană care preferă să aibă grijă de cărțile pe care le citește, însă, citindu-vă comentariile am rămas oarecum impresionată de semnificația gesturilor ”violente” asupra cărților. Cum unii oameni iubesc cărțile.. în felul lor. O altă afirmație care m-a surprins plăcut a fost ”Și e drăguț și când împrumut o astfel de carte, pentru că persoana care o primește nu citește numai textul autorului, ci și părticica din mine care a rezonat din text.” O astfel de afirmație m-a surprins în mod plăcut și declar că mi-ar plăcea să împrumut cărți de la astfel de persoane, persoane ce-și lasă bucăți din suflet printre filele unei cărți. Îmi place modul în care își argumentează faptele această ”tabără”. Îmi place logica pe care o au. De altfel, am mai găsit printre comentarii un lucru tare, tare drăguț: ”Eu îmi scriu pe prima pagină data în care am început să citesc cartea și pe ultima data când am terminat cartea.” Astfel de idei și de acțiuni puse în practică nu pot nicidecum să mă supere. Fiecare persoană care își tratează în acest mod cărțile e imposibil de condamnat. Semnificația lucrurilor pe care le fac reflectă frumoasa lor personalitate. Când îți lași o parte din suflet pe hârtie, nu poți fi condamnat pentru acest lucru. Astfel, aceste persoane sunt open-minded și-și impun personalitatea (nu susțin că celălalt tip de persoane nu ar fi!)

     Indiferent de modul în care-ți tratează cărțile, fiecare persoană are mereu ceva de învățat de la cealaltă ”tabără”. Dacă până acum eram foarte pornită împotriva celor ce vătămau cărțile, acum mi-ar face plăcere să împrumut copiile lor. Deși n-am să-mi schimb obiceiul și am să rămân la perfecționismul meu, consider că nici una din părți nu e de condamnat! Aștept părerile voastre despre cele 2 părți, despre locul în care vă încadrați și modul în care vă exteriorizați acea latură, pentru că cel mai probabil va mai veni un articol pe aceeași temă! Mulțumesc mult tuturor pentru colaborare, pentru răspunsurile voastre sincere care au făcut posibil realizare acestui articol!

Anunțuri

Voi cum vă alegeți cărțile?

     Mereu aceeași întrebare.. Voi cum vă alegeți cărțile? Toți cititorii adună teancuri de cărți pe parcursul anilor, dar oare cum s-a făcut posibilă selecția? Aparițiile noi ne fac tot timpul cu ochiul, dar sunt foarte, foarte multe astfel că de o selecție atentă tot e nevoie. Într-un final, fiecare se alege cu cărțile a cărei lecturi se bănuiește că le-ar aduce satisfacție. Ei bine, eu îmi aleg cărțile în felul următor:

       1. Recenzii

     Fie că sunt recenzii video, fie scrise, recenziile sunt niște metode foarte bune pentru a vedea conținutul unei cărți și a observa dacă persoana respectivă a apreciat lectura sau nu. Pentru asta, e nevoie să găsesc bloggeri și vloggeri cu gusturi relativ asemănătoare cu ale mele, deoarece dacă gusturile sunt complet diferite, probabil urmează să achiziționez o carte ce va îmbătrâni pe rafturile bibliotecii mele.

       2. Coperta

     Adevărul e că nu cumpăr o carte doar judecând coperta. Doar că aceasta, atrăgându-mi privirile, îmi provoacă interesul pentru lectura respectivă, astfel că ajung să mă interesez fie de carte, fie de autor și aflu dacă într-adevăr acea carte merită să ajungă pe rafturile din biblioteca mea.

       3. Recomandări

     Deși de cele mai multe ori eu sunt cea care face recomandările, când se ivește una și pentru mine îmi place să-mi dau interesul și, din nou, să mă interesez de carte. Pentru că am învățat că gusturile nu se discută iar cumpăratul unei cărți recomandate este asemenea cumpăratului unei cărți după copertă. E nevoie de câteva ”săpături” pentru a te hotărî dacă acea carte merită sau nu să devină o investiție de timp și bani.

        4. Autori cărora le sunt fidelă necondiționat

     Și aici vorbesc, evident, despre autorii mei preferați. Autori a căror carte aș cumpăra-o necondiționat, fără ca măcar să știu despre ce este vorba în ea. Am făcut un articol în care enumeram câțiva dintre ei, dar, dat fiind faptul că suntem într-o continuă schimbare, autorii mei preferați ”au venit” și ”au plecat”. Pentru moment, Lavinia Călina, Arnaldur Indridason, J.K.Rowling și Sabaa Tahir sunt cei care se încadrează în această categorie.

     Și cam aceastea ar fi modurile principale cu ajutorul cărora îmi achiziționez de cele mai multe ori cărțile. Desigur, mai sunt cărți despre care nu știu nimic dar au fost o decizie de moment, sau cărți în cazul cărora am văzut ecranizarea și mi-a plăcut mult. Voi cum vă alegeți de cele mai multe ori cărțile? 🙂

RECENZIE – Duff

     Vreau să vă urez tuturor Paște fericit! Să aveți niște sărbători minunate și un an plin de bucurii și împliniri! Vă mulțumesc că-mi urmăriți blogul și că sunteți alături de mine în lumea virtuală! Sper ca aceste sărbători să vă aducă liniște sufletească și să fiți mai fericiți și mai împliniți!

     Acum.. despre cartea pe care am ales-o pentru recenzie.. Duff. Am văzut filmul anul trecut și mi-a plăcut mult, foarte mult. Când am auzit că editura Epica traduce carte și urmează să o publice.. am fost foarte nerăbdătoare. Mă așteptam să fie la fel de bună precum a fost și filmul. Dar, ei bine, m-am înșelat. Am cumpărat-o imediat ce a apărut și chiar ieri am terminat-o. A fost frumoasă, oarecum..duff_c1

     Nu o să intru prea mult în detalii pentru că ar fi inutil. Bianca Piper află de la Wesley Rush (tipul pe care-l urăște) că este o Duff – Desemnată Urâțica și Dolofana din gașca fetelor. Lucrul ăsta o afectează puțin dar faptul că părinții ei divorțează iar tatăl ei începe din nou să bea, o dezechilibrează emoțional complet. Astfel, se aruncă în brațele lui Wesley, considerându-l o portiță de scăpare până când se îndrăgostește de el și.. începe să-l evite și să se întâlnească cu altcineva.

     Unele lucruri mi s-au părut fără sens, logica Biancăi a lăsat de dorit în unele momente. Deși credeam că va fi o lectură ”deep” n-a fost chiar așa. Nu se accentuează suficient de mult tema ”acceptări de sine” cum a fost în film, ci se pune mai mult accentul pe drama personală a Biancăi. Mi-a plăcut filmul mult, mult mai mult. Acțiunea era mai bine alcătuită, mai sentimentală iar conceptul de ”duff” mult mai bine pus în valoare. Și cartea are părțile ei bune – în unele locuri, tema e vizibilă iar modul de scriere al autoarei nu este foarte complex, astfel că treci repede prin această carte. Este una dintre puținele situații în care pot afirma ”Mai bine uită-te la film, cartea nu e atât de impresionantă”.

     Încercând să creeze un personaj cinic, sarcastic și rece, autoarea a făcut ca unele acțiuni să fie fără sens, logica Biancăi depășindu-mă. Am închis cartea de mai multe ori, frustrată fiind de situație. Așteptările mele au fost brusc spulberate de crudul adevăr – cartea asta nu e la fel de bună pe cât credeam. Recomand.. filmul din suflet! Acțiunea diferă total, cele 2 au în comun conceptul, incipitul și finalul, dar ”cuprinsul” propriu zis nu se aseamănă deloc, ceea ce face ca filmul să fie mai bogat în substanță și mult mai ”deep”.