RECENZIE – Harry Potter și Copilul Blestemat

     Harry Potter. Seria copilăriei mele. Prima serie propriu-zisă pe care am citit-o și care a avut asupra mea un efect incredibil. Seria care m-a transformat într-o cititoare. Când am văzut că va ieși un al 8 volum, am fost în extaz. Abia așteptam să pun mâna pe ea și să revin în universul Harry Potter. S-a meritat oare această așteptare?

Nu o să vă vorbesc prea mult despre acțiunea propriu zisă bookpic-5-harry-potter-si-copilul-blestemat-21013deoarece vreau să mă țin departe de spoilere, atât din acest volum cât și din celelalte 7. Îi avem în prim plan pe Albus Severus Potter și pe Scorpius Malfoy, o nouă generație ce ajunge la Hogwarts, fii lui Harry Potter și a lui Draco Malfoy. Ambii sunt sortați în Slytherin/Viperini. Se au doar unul pe celălalt și niciunul nu are, culmea, o viață prea ușoară sau alți prieteni. De acolo va porni decizia copilărească pe care urmează să o ia, de acolo vor începe pentru ei niște noi probleme iar situația va părea că le va scăpa de sub control, în unele puncte.

Primul lucru pe care l-am observat a fost faptul că acțiunea a fost extraordinar de fugitivă. În primele 50 de pagini ei au petrecut vreo 3-4 ani la Hogwarts, fără ca noi să primim cine știe ce detalii. Chestia asta am zis că o pot trece cu vederea dacă celelalte aspecte ale cărții sunt mult mai ok. Faptul că a fost scrisă ca o piesă de teatru nu m-a deranjat absolut deloc. Ideea cărții a fost relativ ok, dar scrierea a rămas pe tot parcursul cărții destul de fugitivă. Se-ntâmpla ceva rău, rezolvau repede, mai făceau ceva rău, rezolvau repede și tot așa. Ideea era ok, dar nu mi s-a părut scrisă suficient de bine pentru a atrage cu adevărat cititorul, nu a fost o lectură magică, la fel ca celelalte volume ale cărții.

Multe personaje au fost stricate. Am ajuns să-i văd cu alți ochi pe Harry Potter, pe McGonnagal, pe Dumbledore și nu numai. Parcă și-ar fi pierdut adevărata formă, parcă nu erau ei. La un moment dat mi se părea că citeam o cu totul altă carte, care are doar numele personajelor inspirate din Harry Potter. Modurile de acțiune&reacțiune din carte au fost îndoielnice, Spre exemplu, Ron părea a fi un copilaș prostuț, ce nu poate renunța la trecut, la dușmănii nici atunci când era absolut necesar. Într-un timp chiar și vibe-ul acela ofeerit de o nouă lectură Harry Potter a dispărut.

Am vrut să închid cartea de multe ori pe parcursul lecturii. Mi s-a părut seacă, unele personajele mi se păreau enervante iar altele mă făceau să mă-ntreb dacă chiar e vorba de ele. Am considerat cartea un fanfic prost scris, deoarece am citit multe continuări scrise de fani mult mai faine, mai related și cu o adevărată magie HP. Cartea asta a cam pierdut magia, a cam făcut să îmi dispară interesul pentru această lume. Trebuie să recitesc celelalte volume, pentru a mă conecta din nou cu adevăratul univers din Harry Potter. Mi-aș dori să pot șterge din memorie această carte deoarece pentru mine a reprezentat o pierdere de timp. N-o recomand. În schimbul lecturii acesti cărți, ați putea să recitiți celelalte volume sau ați putea să vizionați filmele Mi-ar plăcea să-mi iau Time Turnerul și să mă duc direct în ziua în care am comandat cartea pentru a putea anula comanda. De la mine, un mare NU pentru ea. Voi ce părere aveți despre această lectură? 🙂

Anunțuri

Cronicile Familiei Kane și Rick Riordan

     Tocmai ce am terminat de citit ”Umbra Șarpelui”, ultimul volum din trilogia ”Cronicile Familiei Kane” iar în urma lecturii am concluzionat, încă o dată, că Rick Riordan e autorul meu preferat. Acest articol este, mai exact, semi-recenzie, semi ”vreau mai multe cărți scrise de Rick Riordan”. Articolul nu conține nici un spoiler.

rick_riordan

     Să vorbim întâi despre autor, Rick Riordan. Am să vă dau câteva informații generale, de genul: s-a născut pe data de 5 iunie 1964, e tare mișto, a început să publice cărți începând cu 1997, are un stil de scriere absolut genial, este american etc. Informații de bază, pe care absolut orice persoană le-ar reține extraordinar de ușor. L-am ”cunoscut” prin intermediul romanului său Percy Jackson și Hoțul Fulgerului, în momentul în care a apărut această carte la clubul de lectură din care făceam parte. Mi-a plăcut la nebunie încă din primul moment în care am pus mâna pe ea. Tipul știe să scrie extraordinar, are un talent nebunesc în a te prinde între paginile cărților sale. De la primul cuvânt și până la ultimul, nu pot afirma că nu mi-a plăcut ceva din orice lucrare a dânsului. Bine, adevărul e că nu i-am citit toate lucrările, ci doar 2 serii: Cronicile Familiei Kane și Percy Jackson și Olimpienii (din care mai am de citit volumul 5, dar nu mă îndur să termin și această serie..) Pe celelalte abia aștept să le citesc! Scrie mult despre diverse mitologii, deci ne îmbunătățim cultura generală iar glumele, replicile sarcastice pe care le întâlnim în lucrările sale sunt absolut geniale. Are cărți relaxante, le poți numi chiar.. antistres. Chiar dacă am citit lucrări provenite de la mulți alți autori, nici unul nu se compară cu Rick Riordan. Rick Riordan e the best, fără nici o îndoială!

bookpic-5-cronicile-familiei-kane-piramida-rosie-95362

     Cronicile Familiei Kane, trilogia de care vă vorbeam la început, e o triologie bazată pe mitologia egipteană. Îi are ca protagoniști pe Carter și pe Sadie Kane, 2 frați care-și pierd părinții iar mai apoi descoperă adevărul din spatele disparițiilor acestora. O carte plină de aventură, personajele superb conturate, cu niște personalități foarte diferite dar care aduc o armonie aparte întregii serii fac ca lectura să se desfășoare într-un mod lejer. Plină de glume și ironii (chiar și-n cele mai dificile situații), cartea îți va aduce zâmbetul pe buze fără îndoială. Aș încadra trilogia la ”ficțiune pentru copii” dar chiar și așa, adulții ce o citesc nu pot să regrete absolut deloc decizia făcută. Vorba aceea.. Citiți cărțile lui Rick Riordan… Anubis îl aveți ca premiu. Nu am vrut să descriu acțiunea trilogiei pentru că magia s-ar distruge tare repede dacă v-aș da informații neplăcute, așa că am trecut pe partea sentimentală. Iubesc trilogia și-mi pare tare rău că s-a terminat. Probabil am să o citesc și-am să o recitesc iar și iar. Pentru că e atât de bună încât efectiv nu pot părăsi acea lume. Mitologia egipteană m-a fascinat iar totul s-a scurs prea repede.

      Sper că v-am convins să citiți Cronicile Familiei Kane. Sper că-i veți da o șansă lui Rick Riordan pentru că e un autor extraordinar. Are toate elementele de care aveți nevoie iar cărțile lui sunt pline de umor, de aventură, de mister, mitologie și atât de multe alte lucruri frumoase că nu mi-ar ajunge timpul să le scriu aici. Citiți. Încercați trilogia. Numai așa veți da de o magie pe care nici o altă carte n-o posedă!

”Raftul” și diversitatea

     Un titlu probabil intrigant. Sau ceva care să vă facă să vă gândiți dacă ați nimerit cumva pe un site de imobiliare. Ei bine, din păcate pentru cei care doresc să-și renoveze camera, tot despre cărți vorbim și-n articolul de azi.

     Ca orice mari cititori aveți, cel mai probabil, dețineți cel puțin un raft cu cărți necitite. E dorința aceea de a cumpăra iar și iar diverse romane noi apărute sau ediții revizuite ale clasicilor. Această dorință e cea care provoacă acele reproșuri, știți voi.. ”Iar cumperi cărți? Dar n-ai destule? Citește-le pe cele pe care deja le ai.” Ei bine, atâta timp cât nu întrerupem procesul acesta minunat și continuăm să citim, ”Raftul” e inofensiv. El ia naștere din dorința de diversificare, din dorințele literare ale subconștientului și din sentimentele ce ne controlează în momentul în care luăm o carte în mână și decidem că e cea pe care dorim să o citim. Când Raftul devine din ce în ce mai mare atunci fie sentimentele noastre se schimbă extraordinar de rapid fie pur și simplu cumpărăm și cumpărăm fără oprire.

      E plăcut totuși să ai acel raft prezent în casa ta. Pentru că, cel mai probabil, acoperă toate temele și genurile literare, putem alege oricând o carte care să ne facă plăcere fără să simțim că e în contradicție cu sentimentele noastre din acea perioadă. E plăcut chiar să-ți și admiri biblioteca din când în când, să găsești câte un roman care să te umple de nostalgie sau, din contră, un roman pe care ești entuziasmat să îl începi sau chiar să îl termini. (Dar nu poți pentru că încă te lupți să termini de citit Moromeții.)

     Cum am vorbit și într-un articol anterior, această diversitate este absolut necesară deoarece lipsa ei poate induce un reading slump dacă continuăm ”să digerăm” romane care ne provoacă disconfort sau silă, pe care nu le dorim sau care nu ne aduc plăcere.

     Personal, îmi măresc Raftul tot mai mult, îmi place să cumpăr și îmi schimb foarte repede orientarea în materie de lectură. Mereu mă trezesc cu gândul ce-mi fuge la o cu totul altă carte decât cea pe care o țin în mână. (de aceea am început să citesc foarte multe cărți în paralel.) Voi cum alegeți lecturile? Cum aveți grijă de Raft și ce cărți vă place să adaugați la el, din când în când?