RECENZIE – Fangirl

     Știți genul ăla de cărți ușoare, relaxante, cu un subiect ușor și accesibile în momentele tensionate ale vieții? Ei bine, ”Fangirl” este o astfel de lectură. O carte pe care o citești ușor, în ciuda dimensiunii pe care o are. E o carte pe care fiecare dintre noi am putea să o citim, savurând momentele frumoase și învățând câte ceva din momentele triste.

download

     Cartea o are în prim plan pe Cath, o studentă ce tocmai a ajuns în anul 1 de facultate. Aceasta are o soră geamănă, Wren, cu care însă va ajunge să vorbească din ce în ce mai puțin, datorită modului în care caracterul fiecăreia ajunge să se modeleze. Astfel că, pe scurt, urmărim evoluția psihologică a personajelor, care ajung să se maturizeze, prin diferite modalități. Cath este o mare fană a lui Simon Snow, un personaj ficțional. Aceasta își petrece mare parte a timpului liber scriind fanfiction iar pe rețelele dedicate acestui tip de creație literară, ea este foarte populară.

     În prim plan, observăm evoluția personajului principal – Cath. Foarte introvertită, anxioasă și fără prieteni, aceasta ajunge să își facă niște amici de la care va învăța câte ceva, fiecare fiind un element al evoluției acesteia. Adolescenta introvertită va ajunge în final să se maturizeze, să își sorteze prioritățile și să dea importanță unor lucruri pe care, înainte, le socotea ca fiind neimportante. Din punct de vedere psihologic, aceasta ajunge să aprecieze mai mult compania umană, se îndrăgostește și reușește să părăsească, într-un final, ”carapacea” în care s-a adăpostit pentru o perioadă atât de lungă de timp.

     Observăm modul de dezvoltare psihologică a celor 2 gemene care au trăit un eveniment tragic – mama lor le abandonase când acestea erau mici. Astfel că, fiecare ajunge să se dezvolte într-o manieră diferită, ca o reacție a acestui eveniment marcant. Dacă Cath ajunge să devină adolescenta timidă, introvertită și anxioasă, Wren se situează la polul opus. Ajungând la facultate, ea e cea care cere această despărțire de sora ei. Cere camere diferite de cămin și își arată latura extrovertită. Ajunge să devină dependentă de alcool, să meargă din petrecere în petrecere și foarte des să bea sau chiar să se drogheze, uitând de ea și ajungând chiar în spital. O altă victimă a plecării mamei gemenelor este și tatăl acestora, care ajunge să nu fie echilibrat din punct de vedere psihologic, dedicându-se trup și suflet jobului pe care îl are și ajungând într-un anumit punct la psihiatrie. Astfel că, putem observa cum un eveniment nefericit acționează și modelează 3 persoane diferite, rezultatele fiind complet opuse din orice punct de vedere. Astfel, ni se dă un semnal de alarmă față de consecințele pe care le poate avea un eveniment din viața noastră, despre cum fiecare persoană poate să interpreteze și să se dezvolte diferit față de o persoană ce a suferit aceeași pierdere.

     Urmărim drumul maturității lui Cath, observăm momentele în care aceasta dorește să renunțe la facultate și modul în care aceasa ajunge, dintr-o scriitoare de fanfiction, într-o scriitoare în toată puterea cuvântului.

     Este o carte în care mulți dintre noi ne putem regăsi. Fiecare într-un personaj diferit. Spre exemplu, unul dintre personajele mele preferate este Levi, iubitul lui Cath, care este descris ca fiind tot timpul vesel și care ajută orice persoană ori de câte ori e capabil să o facă. Un simplu băiat de țară ne arată că puterea binelui și puterea iubirii este incomparabilă cu orice altceva, că aceste 2 elemente indispensabile pot schimba atât viața noastră cât și viața celor din jurul nostru.

     Este o lectură ce se parcurge ușor, cu momente frumoase și pasaje foarte drăguțe. Câteva situații frustrante există și aici, însă sunt ușor de trecut cu vederea datorită faptului că sunt extrem de scurte și, stând și meditând asupra lor, ajungi totuși la concluzia că, din punctul de vedere a lui Cath, acele lucruri erau perfect normal, ajungând oarecum să o înțelegi. Astfel, cu ajutorul acelor situații și a acestor personaje, cititorul e capabil să-și dezvolte empatia, fiind capabil să devină mai înțelegător și chiar să-și modeleze caracterul.

      Recomand această carte deoarece mi se pare o lectură cu adevărat relaxantă, o lectură capabilă să emoționeze și să schimbe modul de gândire al cititorului. Povestea și personajele sunt și ele absolut adorabile. O carte pe care o recomand din suflet! 🙂

Anunțuri

Un gând despre &8222;RECENZIE – Fangirl&8221;

Părerea ta contează! ^_^

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s