RECENZIE – Veronika se hotărăște să moară

     Întotdeauna mi-au plăcut cărțile psihologice deși, sinceră să fiu, n-au fost niciodată parte a ”zonei mele de comfort literar”. Am decis să citesc această carte scrisă de Paulo Coelho din pură curiozitate, pentru că mă aflam, din nou, într-un Reading Slump și voiam să descopăr și un alt tip de literatură. Am fost plăcut surprinsă de scriitura acestui autor, de povestea Veronikăi, de adevărul din spatele frumoaselor citate ce pot să fie extrase din acest roman.

veronika-se-hotaraste-sa-moara_1_fullsize

     Cartea urmărește povestea unei femei tinere care decide să se sinucidă datorită faptului că trăiește o viață prea simplă. Toate zilele seamănă între ele și niciodată nu există un element care să o surprindă, care să o scoată din cotidian sau să-i coloreze viața. Astfel ajunge la concluzia că o asemenea viață e irelevantă și o trăiește degeaba. Încearcă să se sinucidă cu ajutorul unei supradoze de somnifere însă nu reușește și ajunge în Villete – un ospiciu în care e internată și în cadrul căruia i se comunică faptul că mai are aproximativ o săptămână de trăit.

     Paulo Coelho ne pune față în față cu niște subiecte ce ne privesc pe toți, într-o oarecare măsură. Ne este ușor să ne regăsim în anumite pasaje și în anumite trăiri ale Veronikăi și în ale altor câteva personaje din cadrul spitalului. E o carte despre acceptarea de sine, despre trăitul vieții la maxim, despre irosirea timpului și despre dorința continuă de a ne integra în societate, de a ne crea o imagine bazată pe standardele contemporane.

     În momentul în care Veronika află că zilele îi sunt numărate aceasta decide că vrea să-și trăiască la maxim viața (cât mai rămăsese din ea), fără să irosească timpul sau să regrete ceva. Îi revine pofta pentru viață datorită faptului că nu mai duce o existență plină de monotonie dar știe că deja e prea târziu. Aflându-se într-un ospiciu renunță cu desăvârșire la toate normele societății – vorbește direct, își învinge fricile și nu-i mai pasă de părerile celorlalți din jurul ei, fiind mult prea concentrată pe faptul că are un timp limitat la dispoziție.

     Întâlnim și alte povești de viață a câtorva personaje secundare însă cea mai importantă, din punctul meu de vedere, e cea a lui Eduard. Acesta este presat de către părinții săi în a-și urma tatăl din punct de vedere al carierei chiar dacă acest stil de viață îi este incomod, nu și-l dorește. Visul tânărului era de a se face pictor însă faptul că părinții lui îl presat continuu îi provoacă o cădere nervoasă și ajunge și el internat în spital. Astfel că este subliniat faptul că fiecare om ar trebui să-și urmeze visele, să nu renunțe la lucrurile la care tânjește. Faptul că părinții lui îl șantajau emoțional (în sensul că îi spuneau mereu că dacă îi iubește, ar trebui să facă lucrurile pe care ei i le spun) îl determină pe tânăr să renunțe la dorința de a trăi, fiind ”încolțit” atât de visul la care tânjește cât și de faptul că nu dorea să-și dezamăgească părinții.

  În definitiv, vina pentru tot ce se întâmplă în viața noastră ne aparține în exclusivitate. Mulți oameni au trecut prin aceleași dificultăți ca și noi, dar au reacționat în alt mod.

     Ne este arătat faptul că ne dorim atât de mult să ne integrăm în societate, ne dorim atât de mult ca lumea din jurul nostru să ne iubească încât renunțăm la lucrurile pe care noi le iubim. Ne dăm visele la o parte, ne comportăm, vorbim după același tipar, devenim atât de asemănători între noi deși suntem atât de diferiți. E o carte ce te îndeamnă să fii tu, o carte care te provoacă să-ți învingi frica, să lași la o parte temerile și să îți urmezi visele. Să nu te lași niciodată pradă unor tipare stabilite de societate deoarece viața e trăită prin și pentru noi, nu pentru cei din jurul nostru.

     O recomand cu mare drag dat fiind că e unul dintre cele mai frumoase romane psihologice pe care le-am citit. E un îndemn minunat, o deschidere înspre realitate și, nu în ultimul rând, un sfat. Suntem sfătuiți să fim ceea ce vrem noi, nu ceea ce ne spun ceilalți să fim! 🙂

Anunțuri

Top 5 cărți citite în prima jumătate a anului 2017

     După o foarte lungă absență și o pauză și mai lungă de citit, am revenit cu un nou articol pe blog. Un articol pe care îl fac anual și care este o primă clasificare literară realizată în decursul unui an. Până acum am citit preponderent cărți foarte bune, deși am dat și de câteva cu care mi-am pierdut complet timpul și pe care le-am terminat din simpla ambiție de a nu lăsa alte cărți începute.

29771688

Locul 5

     Pe locul 5 în acest top se afla o carte de la una dintre autoarele mele preferate și anume ”Cocoșatul are alibi” scrisă de nimeni alta decât Rodica Ojog Brașoveanu. Suntem, din nou, încântați cu un roman plin de aventură, de mister și cu o intrigă foarte inteligentă care are un plot twist absolut genial la final, un final la care nimeni nu s-ar fi așteptat și care îi surprinde chiar și pe cei greu de impresionat.

download

Locul 4

     O carte destul de controversată care a ajuns să fie atât iubită cât și urâtă de mulți adolescenți din România – ”Fangirl” a lui Rainbow Rowell ocupă locul 4. Deși am observat că recent primește destul de mult feedback negativ, mi s-a părut o lectură intrigantă, o lectură mișto despre maturizare, care subliniază efectele anxietății sociale asupra unei eleve de colegiu și ne familiarizează cu această boală psihică. Carte a maturizării, Fangirl ne arată faptul că dragostea ne schimbă și că o dată ce ne-am găsit echilibrul interior, orice obstacol al vieții e mult mai ușor de trecut. Recenzia o găsiți aici.

sabiaverii

Locul 3

     ”Sabia Verii” este cea care este așezată în centrul acestui top. Rick Riordan m-a încântat din nou cu o carte plină de umor, de aventură și de mitologie, de această dată norvegiană. Personajele bine conturate sunt realizate într-o manieră simplistă, în sensul că aceștia sunt doar niște copii fără vreo putere deosebită care ajung să realizeze lucruri mărețe. Personajul principal, Magnus, este foarte asemănător, din punct de vedere al personalității, celorlalți protagoniști cărora Rick Riordan le-a dat viață în celelalte romane ale sale. O recenzie ceva mai completă puteți să citiți aici.

1031211-0

Locul 2

     ”Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne este o carte care merită din plin să fie așezată la loc de cinste în acest top. Este un roman de o sensibilitate aparte, despre maturizarea prematură și despre inocența copiilor din perioada Celui De-al Doilea Război Mondial. Este descris modul în care Bruno percepe lagărele naziste și modul în care aceasta leagă o prietenie strânsă cu un copilaș evreu, care se afla ”de cealaltă parte a gardului”. El nu ține cont de ”pijamaua în dungi” cu care celălalt băiețel e îmbrăcat, ignoră faptul că sunt despărțiți de un gard ghimpat și face orice pentru noul lui prieten. O poveste înduioșătoare care subliniază importanța prieteniei adevărate și puritatea vârstei lui Bruno, alături de perspectiva subiectivă asupra ororilor ce se petreceau în jurul său. Detalii aici.

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1

Locul 1

    Pe poziția fruntașă se află un roman clasic, un roman pe care doream să-l citesc de extrem de mult timp. Cei care îmi urmăresc blogul probabil că știu deja că e vorba de ”Portretul lui Dorian Gray”, roman semnat de Oscar Wilde. Acesta se folosește de tema pactului Faustic și conturează degradarea sufletească de care Dorian are parte. Personajul își trăiește viața într-o manieră foarte crudă, ajungând ca numai prezența să-i fie evitată de cei mai mulți concetățeni. Personajele complexe se înfruntă reciproc și-și trădează tot mai des interesele, existând un personaj ce-l influențează negativ pe Dorian și unul ce încearcă să-l mențină la suprafața, să-l păstreze la fel de bun și inocent precum îl cunoscuse. E o carte absolut extraordinară din cadrul literaturii clasice universale pe care o recomand cu mult drag și a cărei recenzii o găsiți aici.

     Acestea au fost cele 5 cărți pe care am ajuns să le apreciez cel mai mult în această primă parte a anului. Topul vostru cum arată? 🙂