RECENZIE – Zi după zi

     Întâlnim (mai mult sau mai puțin) câte un roman care să ne schimbe, într-un fel sau altul, perspectiva despre lume. Abia ce am terminat cartea ”Zi după zi” (scrisă de David Levithan) și pot afirma că am rămas impresionată. De o profuzime extraordinară, este o carte ce ajunge foarte ușor la inima cititorilor.

david-levithan-zi-dupa-zi

     Vorbim de ”A”, un adolescent de 16 ani care nu are propriul său aspect fizic. Nu are un chip, nu are un corp. Nu are părinți, sau frați, sau surori. Nimeni nu știe că el există. În fiecare zi, acesta trăiește în corpul cuiva. În fiecare zi încearcă să ducă activitățile acelei persoane la bun sfârșit, încearcă să lase totul așa cum a găsit. Totuși, când acesta ajunge în corpul lui Justin, se îndrăgostește de Rhiannon și îi e imposibil să o uite. Astfel că începe să o caute. Și își dorește să-i împărtășească secretul său – propria existență.

     Romanul se axează pe povestea lor de dragoste, însă fiecare corp în care A intră are propria poveste. Ne este prezentată situația din interior în cazul unor persoane depresive, persoane care nu au posibilitatea de a duce o viață normală și muncesc înainte de începerea programului școlar. Ni se arată ”consecințele” unui fizic supraponderal. Suntem trecuți prin spectrul mai multor tipuri de personalitate, fără ca vreuna dintre ele să semene. Astfel că ajungem să ne dezvoltăm empatia, dat fiind că, de fiecare dată, problema este tratată din interior și suntem capabili să observăm lucrurile pe care respectivele persoane le înfruntă.

     În plan principal observăm sacrificiile pe care ambii adolescenți ajung să le facă, din dorința de a se mai vedea măcar o zi. Observăm astfel lucruri pe care sunt dispuși să le facă pentru iubire. Fiecare își exteriorizează sentimentele în propriul mod caracteristic, existând, în mod evident, și anumite divergențe între cei doi. Povestea lor de dragoste reprezintă, totuși, un frumos paradox – ambii fiind conștienți că povestea lor de dragoste este extrem de complicată și greu de dus până la final.

     Finalul este unul extrem de trist. Ne arată că, uneori, să pleci din viața persoanei pe care o iubești nu e neapărat un lucru făcut din egoism sau din lipsă de iubire. Uneori acest lucru este dovada supremă a iubirii, pentru că, precum A și-a dat seama, lucrurile nu puteau să rămână așa. Alege să fugă, așa cum n-a mai făcut niciodată, dar prin asta dorește, de fapt, să-i ofere lui Rhiannon viața pe care aceasta o merită, o viață fără complicații în care să poată avea parte de o iubire stabilă, de o singură persoană în mod fizic.

     Este o carte despre puterea iubirii, despre sacrificiu și despre legăturile umane. Este o carte care ne arată atât părțile frumoase, cât și părțile triste ale dragostei. Diversele tipologii adolescentine care se schimbă în fiecare zi reprezintă și acelea niște povești moralizatoare care apar când și când aducând diverse probleme actuale (mai mult sau mai puțin discutate) în atenția tinerilor cititori.

      O carte pe care o recomand cu mare drag. Extraordinar de bine scrisă cu un stil narativ foarte, foarte mișto și niște personaje foarte bine construite, ”Zi după zi” reprezintă un roman al acceptării de sine, a puteri iubirii și diferențelor dintre indivizi. Recomand romanul cu mare drag deoarece mie mi-a plăcut extrem de tare și are multe lucruri de transmis!

Anunțuri

RECENZIE – Veronika se hotărăște să moară

     Întotdeauna mi-au plăcut cărțile psihologice deși, sinceră să fiu, n-au fost niciodată parte a ”zonei mele de comfort literar”. Am decis să citesc această carte scrisă de Paulo Coelho din pură curiozitate, pentru că mă aflam, din nou, într-un Reading Slump și voiam să descopăr și un alt tip de literatură. Am fost plăcut surprinsă de scriitura acestui autor, de povestea Veronikăi, de adevărul din spatele frumoaselor citate ce pot să fie extrase din acest roman.

veronika-se-hotaraste-sa-moara_1_fullsize

     Cartea urmărește povestea unei femei tinere care decide să se sinucidă datorită faptului că trăiește o viață prea simplă. Toate zilele seamănă între ele și niciodată nu există un element care să o surprindă, care să o scoată din cotidian sau să-i coloreze viața. Astfel ajunge la concluzia că o asemenea viață e irelevantă și o trăiește degeaba. Încearcă să se sinucidă cu ajutorul unei supradoze de somnifere însă nu reușește și ajunge în Villete – un ospiciu în care e internată și în cadrul căruia i se comunică faptul că mai are aproximativ o săptămână de trăit.

     Paulo Coelho ne pune față în față cu niște subiecte ce ne privesc pe toți, într-o oarecare măsură. Ne este ușor să ne regăsim în anumite pasaje și în anumite trăiri ale Veronikăi și în ale altor câteva personaje din cadrul spitalului. E o carte despre acceptarea de sine, despre trăitul vieții la maxim, despre irosirea timpului și despre dorința continuă de a ne integra în societate, de a ne crea o imagine bazată pe standardele contemporane.

     În momentul în care Veronika află că zilele îi sunt numărate aceasta decide că vrea să-și trăiască la maxim viața (cât mai rămăsese din ea), fără să irosească timpul sau să regrete ceva. Îi revine pofta pentru viață datorită faptului că nu mai duce o existență plină de monotonie dar știe că deja e prea târziu. Aflându-se într-un ospiciu renunță cu desăvârșire la toate normele societății – vorbește direct, își învinge fricile și nu-i mai pasă de părerile celorlalți din jurul ei, fiind mult prea concentrată pe faptul că are un timp limitat la dispoziție.

     Întâlnim și alte povești de viață a câtorva personaje secundare însă cea mai importantă, din punctul meu de vedere, e cea a lui Eduard. Acesta este presat de către părinții săi în a-și urma tatăl din punct de vedere al carierei chiar dacă acest stil de viață îi este incomod, nu și-l dorește. Visul tânărului era de a se face pictor însă faptul că părinții lui îl presat continuu îi provoacă o cădere nervoasă și ajunge și el internat în spital. Astfel că este subliniat faptul că fiecare om ar trebui să-și urmeze visele, să nu renunțe la lucrurile la care tânjește. Faptul că părinții lui îl șantajau emoțional (în sensul că îi spuneau mereu că dacă îi iubește, ar trebui să facă lucrurile pe care ei i le spun) îl determină pe tânăr să renunțe la dorința de a trăi, fiind ”încolțit” atât de visul la care tânjește cât și de faptul că nu dorea să-și dezamăgească părinții.

  În definitiv, vina pentru tot ce se întâmplă în viața noastră ne aparține în exclusivitate. Mulți oameni au trecut prin aceleași dificultăți ca și noi, dar au reacționat în alt mod.

     Ne este arătat faptul că ne dorim atât de mult să ne integrăm în societate, ne dorim atât de mult ca lumea din jurul nostru să ne iubească încât renunțăm la lucrurile pe care noi le iubim. Ne dăm visele la o parte, ne comportăm, vorbim după același tipar, devenim atât de asemănători între noi deși suntem atât de diferiți. E o carte ce te îndeamnă să fii tu, o carte care te provoacă să-ți învingi frica, să lași la o parte temerile și să îți urmezi visele. Să nu te lași niciodată pradă unor tipare stabilite de societate deoarece viața e trăită prin și pentru noi, nu pentru cei din jurul nostru.

     O recomand cu mare drag dat fiind că e unul dintre cele mai frumoase romane psihologice pe care le-am citit. E un îndemn minunat, o deschidere înspre realitate și, nu în ultimul rând, un sfat. Suntem sfătuiți să fim ceea ce vrem noi, nu ceea ce ne spun ceilalți să fim! 🙂

Recenzie – The Summer I Turned Pretty

     După un foarte lung Reading Slump și după ce terminasem și Read-A-Thon-ul organizat pe pagină, am decis să citesc ceva light, ceva de vară, ușor și relaxant. Astfel că am ajuns la trilogia ”The Summer I Turned Pretty” de Jenny Han. Acum sunt la jumătatea volumului 2 și nu mă mai satur, e genială! Din păcate pentru cei care nu citesc cărți în limba engleză, ”The Summer I Turned Pretty” nu a fost tradusă în română, din păcate! Vă puteți relaxa totuși cu ”Tuturor băieților pe care i-am iubit” scrisă de aceeași autoare și la fel de light și de drăguță!

file_1629848_X9gg1

     Acest roman o are în ”rolul principal” pe Isabell aka Belly, o fată de 16 ani care, împreună cu mama și fratele ei, își petrec fiecare vară la casa de vacanță a Susannei (cea mai bună prietena a mamei acesteia). Aceasta are și ea doi băieți – Conrad (cel mare și tăcut, introvert) și Jeremiah (cel mic și foarte energic, extrovert). Ambii sunt mai mari decât Belly iar aceasta e îndrăgostită de Conrad de când se știe. Totuși, până în acea vară, niciunul dintre cei doi băieți nu o vedeau ca pe o fată ci ca pe surioara lor mai mică. Totul se schimbă însă acum când Isabell ajunge la casa de vacanță complet schimbată, atrăgând atenția ambilor băieți. Aceasta are o ”iubire de-o vară”, pe Cameron, de care se desparte înainte ca vacanța să se termine deoarece acesta observă că ea încă-l iubește pe Conrad.

     Totul e foarte mișto, amuzant și distractiv până când Susannah se îmbolnăvește din nou. De fapt, să zic ”din nou” e puțin greșit. Dusese înainte o luptă aprigă cu cancerul pe care o câștigase dar care mai apoi își face din nou apariția. Deși cea mai optimistă dintre toți, aceasta se ”veștejește” sub ochii tuturor, ajungând din ce în ce mai slabă și mai fragilă, lucru care schimbă totul. Finalul e trist, arată cum fiecare persoană are o mare importanță în viața noastră, ne arată cum după niște evenimente nefericite din viețile noastre, nimeni nu mai poate să fie la fel.

     Și nu e doar asta. E o carte despre maturizare, despre modul în care caracterul celor 4 copii se modelează continuu. Ajung să se schimbe și să renunțe la lucruri pe care înainte le iubeau sau adoră lucrurile pe care înainte le urau.

     Partea romantică (preponderentă) a cărții este extrem de drăguță. Chiar dacă Conrad nu își exprimă sentimentele, acesta se comportă foarte protectiv cu Belly, dând impresia celor din jurul lor că ar fi frați. Acesta se dovedește devastat de starea mamei sale, interiorizându-se extrem de tare, izolându-se de restul și petrecând cea mai mare parte a vacanței închis în camera sa, alături de chitara și gândurile sale.

     Personajele sunt foarte bine conturate, fiecare având trăsături diferite și propria personalitate. Nu e o carte în care personajele să fie plate, fără formă sau fără caracter. E o carte chiar realistă, foarte drăguț scrisă. Stilul autoarei se păstrează asemănător celui din ”Tuturor băieților pe care i-am iubit” și toată cartea oferă cititorului o stare de bine. Recomand cartea asta din suflet. E o carte de vară, o carte perfectă sezonului, interesantă și foarte dulce. 🙂

 

RECENZIE – Otrava iubirii

     Pentru Read-A-Thonul organizat pe pagină am ales să citesc o carte care să mă scoată din zona mea de comfort și anume – ”Otrava iubirii”. Este o carte care nu se încadrează în categoria cărților pe care eu le citesc în general dar care a ajuns să-mi placă mult, mult mai mult decât mă așteptam. A fost genul ăla de lectură care îți deschide ochii și te face atent la anumite aspecte din viață sau la anumite lucruri pe care oamenii ajung să le facă. Este o carte despre prietenie, despre iubire și mai ales despre maturizare.

Otrava-iubirii-coperta

     Cartea conține fragmente din jurnalele a patru adolescente – Julia, Colombe, Raphaelle și Anouchka care sunt cele cele mai bune prietene și colege de clasă. Fiecare dintre ele își împărtășește temerile, ambițiile și dorințele. În unele locuri avem chiar și fragmente din chat-ul fetelor. Astfel că suntem capabili să le observăm și să le ”analizăm” modul de gândire, fiind martori la procesul de maturizare suferit de tinere.

      Cartea ne arată foarte multe aspecte realistice de care cel mai probabil și noi ne-am lovit de ele însă am ales să le ignorăm. Dacă relația lor este frumoasă până într-un punct, lucrurile ajung să se schimbe. Fiind patru persoane diferite, fiecare o ia în direcția crezurilor personale și nu de puține ori deciziile lor ”se bat” cap în cap pornind astfel anumite divergențe între ele.

     Observăm totuși că, indiferent de cât de mult ținem noi la o persoană, respectiva se poate dovedi a fi tipul de persoană egoistă căruia îi pasă doar de ea, chiar dacă vorbelele și confesiunile acesteia sunt cu totul de altă natură. Spre exemplu, când Julia află că Raphaella ajunge să-l iubească pe Terence (băiat la care tânjea și ea) aceasta își crează un cont fals și se preface a fi el ca apoi când Terence și Raphaella se văd față în față acesta să o refuze fără să se gândească, chiar dacă fata credea că deja își mărturiseră dragostea unul față de celălalt.

     Vedem cum fiecare crește și cum se maturizează, cum personalitatea fiecarei fete se schimbă și modul în care părerea prietenelor sale se schimbă în același timp cu metamorfozele continue care au loc. Fiecare fată este diferită în felul ei, fiecare are insecuritățile ei, defectele personale și fiecare e conștientă de acest lucru.

     Fiecare înfruntă viața în felul ei, unele fiind mai ambițioase și mai pozitive decât celelalte, 2 dintre ele apelând la sinucidere (una dintre ele supraviețuind). Totuși, cea care supraviețuiește este cea care este mai aspru judecată de către ceilalți, cealaltă fiind apreciată mai mult decât atunci când fusese în viață. (lucru care confirmă vorba multor persoane, aceea că oamenii te apreciază și te iubesc mult mai mult după ce nu mai ești printre ei).

     De la fiecare fată se poate învăța câte ceva. Observăm că așteptările noastre, visele noastre nu se adeveresc tot timpul și că viața e plină de surprize, totul constând în modul în care noi reacționăm la ele. Spre exemplu, deși au crezut tot timpul că vor rămâne prietene pe viață, la finalul romanului Anouchka afirmă: ”Ieri s-a dărâmat o parte din Pont des Arts: o balustradă a cedat sub greutatea lacătelor. (…) Sper să fie vorba de tronsonul unde ne agățaserăm noi lacătele! Patru prietene pe viață… Toate la fel… Prietenia e minciuna și iubirea, otravă.” Astfel observăm că timpul e necruțător și într-o fracțiunea de secundă e capabil să schimbe perspectiva despre lumea a tuturor.

     Astfel că această carte este o bună lecție de viață. Te învață cum să-ți accepți defectele, cum să ai mai multă încredere în tine și cum să nu te lași prea tare influențat de lucrurile negative pe care ți le aduce viața în față, pentru că acestea vor veni constant, fie ele pozitive sau negative, iar singurul lucru de care noi, oamenii, suntem capabili, este să ne adaptăm și să nu ne pierdem niciodată speranța. O recomand din suflet, o carte absolut fenomenală cu un mesaj pătrunzător!

RECENZIE – Băiatul cu pijamale în dungi

     Probabil toată lumea a auzit de această carte, nu? Sau măcar de film. Pusesem de mult ochii pe ea însă abia acum am ajuns să o citesc. Relativ târziu față de momentul în care a luat naștere dorința de lectură.. Totuși, așteptarea a meritat. A meritat din plin. A fost o carte absolut minunată, o carte care, precum altele, are acțiunea plasată în perioada Celui De-Al Doilea Război Mondial. Ei bine, această carte e totuși diferită față de multele romane care au acțiunea în aceeași perioadă de timp. Este o carte prin intermediul căreia vedem războiul prin ochii unui copil. Mai exact, prin ochii lui Bruno.

1031211-0

     Bruno este un băiețel de doar 9 anișori care e nevoit să se mute alături de părinții și sora lui la ”Out-With” (corect spus Auschwitz). Lucrul aceasta este datorat faptului că tatăl său fusese avansat la rangul de Comandat astfel că era acum responsabil de lagărul de exterminare. Casa în care locuiau ei era singura din zonă iar Bruno nu avea cu cine să se joace (sora lui fiind pentru el ”Un caz fără speranță”). Inițial dorind să se întoarcă la Berlin, acesta își schimba opinia când, în urma desfășurării unei explorări a zonei, îl întâlnește pe Shmuel, care se afla de partea cealaltă a gardului ce despărțea evreii de zona în care se afla casa lui Bruno. Se împrietenește cu băiețelul și ajunge să-l viziteze zilnic, discutând des despre lucrurile ce li s-au întâmplat până în acel punct al vieții. Sfârșitul cărții este devastator din orice punct de vedere. Bazându-se foarte mult pe ultima întâlnire dintre cei doi, înainte ca Bruno să se mute înapoi la Berlin.

     Este un roman extraordinar din mai multe puncte de vedere. Construcția personajelor este foarte bine realizată, astfel că avem foarte multe personaje extrem de diferite și care reprezintă, într-un mod foarte realistic, adevăratele întâmplări și persoane din istoria nazistă. Această parte a istoriei ne este totuși prezentată din punctul de vedere al unui copil. Observăm deci că lucrurile sunt mult mai simple decât adulții le fac (întotdeauna) să pară. Vedem adevărata prietenie ce se leagă între cei doi, chiar dacă tot timpul aceștia sunt despărțiți de un zid de sârmă ghimbată.

     Chiar fiu de nazist, Bruno dă dovadă de foarte multă umanitate. Chiar și Shmuel ajunge să se întrebe uneori cum poate acest băiețel bun și sufletist să fie fiul comandatului lagărului. Astfel ni se arată faptul că nimeni nu se naște rău, nimeni nu se naște rasist și că împrejurările cu care ne confruntăm în viață sunt cele care ne modelează și ne transformă în oamenii care suntem deja.

     Finalul a fost emoționant, de un impact puternic, care a fost ca un subliniere a adevăratei prietenii și care s-a dovedit a fi mai puternică decât orice problemă rasială, decât chiar și războiul în sine, fiind un act de curaj, în principal.

     ”Băiatul cu pijamale în dungi” este o carte extraordinară, cu un adevărat impact și cu un mesaj puternic care ajunge să înduioșeze și să impresioneze prin construcția textului, prin viziunea despre viață a lui Bruno și prin toate acțiunile micului băiețel care trăiește și sfidează întreaga răutate și întreaga problemă rasială, și nu numai. Este o carte din care se pot învăța multe, o carte care evidențiază realitățile războiului și modul în care oamenii erau tratați. O carte care se bazează atât pe istorie dar care subliniază și păstrează și sentimentele umane. O adeăvarată lecție de viață pe care v-o recomand cu multă căldură! 🙂

RECENZIE – Cele treisprezece motive

     Am auzit atât de multe lucruri despre cartea asta și despre serialul ce a fost realizat ulterior, că eram super încântată să o citesc. Era atât de apreciată încât am crezut că urma să fie un fel de ”Înainte să te cunosc” pentru mine. Dar n-a fost, din păcate. A fost o surpriză mai neplăcută decât chiar și alte cărți comerciale pe care am ajuns să le citesc.

cele-treisprezece-motive_1_fullsize

    Avem două personaje principale – Hannah Baker și Clay Jensen. Hannah lasă 7 casete, fiecare având 2 fețe. Pe fiecare față, e un motiv pentru care aceasta s-a sinucis. Și o persoană, care, evident, e vinovată. Clay e cel care ascultă casetele, adăugând anumite observații pe care le face cu privire la lucrurile pe care fata ajunge să ni le destăinuiască.

     O să-ncep cu faptul că, într-un fel, ideea cărții nu-i chiar atât de rea, în sensul că, așa comercială cum e, te face curios, te face să vrei să știi care sunt celelalte motive pe care încă nu le-ai descoperit. Te face să vrei să știi cine și cum a influențat viața personajului principal feminin. Stilul narativ e totuși foarte ciudat, cel puțin formatul pdf îl face greu de parcurs – în sensul că atunci când Hannah își povestea viața, textul era scris cu italice iar când era vorba de Clay, textul era normal. Formatul pdf l-a făcut cam greu de citit, ceea ce, totuși, e un minus doar din punct de vedere tehnic.

     Deși, dintr-un punct de vedere, cartea îți atrage atenția în special la fenomenul ”bullying”, argumentele utilizate sunt uneori irelevante iar lucrurile prin care trece Hannah sunt lucruri prin care treceau și alți adolescenți. (Nu afirm că acest lucru este valabil în cazul tuturor casetelor, pentru că asta ar fi o minciună, însă în mare parte Hannah dramatizează totul. Absolut totul. Și nu mi se pare ok. Cum afirmase unul dintre personaje: ”Hannah avea nevoie doar de un motiv pentru care să se sinucidă”. Și câteva dintre casete asta reprezentau. Niște lucruri fără sens a căror importanță este foarte mică dar din care totul e transformat într-o dramă majoră.

     Cumva, cartea ajunge să facă din sinucidere un lucru poetic, chiar romantic, lucru ce nu mi se pare absolut deloc normal. Toată problema asta a sinuciderii e tratată într-un mod foarte artificial – Hannah ajunge pe la caseta 5 și brusc mentalitatea ei se schimbă în: ”hai să mă sinucid”. Nu dorește să facă asta așa că merge la psihologul școlii. Acolo scoate câteva cuvinte și se dovedește nemulțumită de ajutorul acestuia, chiar dacă nu-i oferă nici prea multe detalii și nici nu se obosește să comunice prea mult, în final și acesta devenind un motiv pentru care ea ajunge să se sinucidă, deși, atunci când aceasta iese dramatic din cabinetul acestuia, continuă să afirme: ”N-a venit după mine”, ”N-a venit să mă oprească”.

Pentru mine, aceasta a fost o carte plină de dramatism, cu o adolescentă imatură în mijlocul acțiunii și care nu e capabilă să-și rezolve în nici un fel problemele, decât făcând din țânțat armăsar și punându-și capăt vieții. Astfel că, nu am rămas cu nimic în urma lecturii. N-a reprezentat pentru mine decât o mare pierdere de timp și mi-a deschis cumva ochii la literatura care prinde din ce în ce mai bine la public în prezent. Un lucru puțin șocant. Nu recomand deloc. 🙂

RECENZIE – Portretul lui Dorian Gray

     Nu cred că a existat vreodată vreo carte pe care să vreau să o citesc atât de mult, cum mi s-a întâmplat cu aceasta semnată de Oscar Wilde. Am căutat-o mult timp deoarece o voiam neapărat de la editura Litera (mi se pare superbă această ediție) și sufletul meu de colecționar ținea neapărat să o citesc în acest format. Ca să încep cu formalitățile, cartea este scrisă impecabil, ediția frumoasă, traducerea foarte bună.. Înainte de a face o prezentare a romanului, vreau să zic că e oficial cartea mea preferată. De anul ăsta, din toate timpurile. Sunt sigură că o să o mai recitesc, deoarece personajele sunt memorabile iar lecțiile de viață nenumărate.

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1

     O să încep cu o scurtă introducere – Dorian Gray este un tânăr de o frumusețe orbitoare. Acțiunea începe cu un dialog între Basil Hallward (un pictor talentat ce-l folosea pe Dorian pe post de model) și Henry Wotton (un bărbat de viță nobilă ce avea o mentalitate aparte) cu puțin înainte ca Basil să meargă să realizeze un nou portret. Acesta i se destăinuie lui Henry și-i spune cât de mult îl admiră pe Dorian, astfel că prietenul său dorește să-l cunoască. În timp ce fac cunoștință, Basil începe să realizeze un portret al tânărului. Finalizându-l, ajunge să admită că este cea mai bună lucrare pe care a făcut-o vreodată de-a lungul carierei sale. Totuși, în acele momente în care acesta fusese absorbit de pictura pe care o realiza, lordul Henry reușise deja să-l influențeze pe Dorian, băiatului punându-i-se piatra de temelie narcisimului pe care ajunge să-l dezvolte pe parcurs. Acesta afirmă: ”Dacă s-ar putea ca eu să rămân veșnic tânăr și portretul să îmbătrânească!” fără să știe că, foarte curând, vorbele lui vor ajunge să se adeverească iar timpul va ajunge să nu-l mai afecteze pe el, să îmbătrânească portretul, Dorian rămând astfel tânăr, păstrându-și trăsăturile de copil.

     Restul cărții ne prezintă degradarea morală continuă a personajului datorată siguranței pe care i-o dădea existența portretului, siguranța că el va rămâne veșnic frumos, urmele timpului și ale viciilor fiind inexistente în cadrul trăsăturilor acestuia. Astfel că personajul, nu doar că se degradează pe sine, ci îi degradează și pe cei din jur. Spre exemplu, avem o doamnă care avusese cândva relații cu Dorian însă acum își petrece mare parte a timpului prin baruri rău famate și cerând bani altora pentru a putea să aibă un loc unde să doarmă. Prima iubire a tânărului ajunge să se sinucidă, într-un gest de disperare, după ce Dorian o respinge cu o răutate glaciară, de aici începând metamorfoza portretului.

     Un factor important al acestei degradări este însuși lordul Henry Wotton. Ideile sale, ușor deplasate, reci și foarte des inumane, îl duc pe Dorian în pragul degradării, tânărul neexperimentat și care, de altfel, nu avea pe nimeni care să-i arate un alt drum al vieții, ajunge foarte ușor să se prăbușească și să se ruineze. Prietenii săi ajung foarte des să-l evite, nici o femeie ce se respecta nu mai e dornică să vorbească sau, cel puțin, să stea în aceeași cameră cu Dorian. Acesta se plimbă prin locurile rău famate ale Angliei, ajunge să cunoască și să experimenteze cele mai întunecate vicii și, în cele din urmă, ajunge chiar să devină un criminal, ucigându-și un bun prieten.

     Din acel moment, viața lui devine mai alertă, el e mai atent la lucrurile pe care le face și la oamenii cu care se înconjoară. Apariția fratelui primei sale victime îl dă peste cap, dat fiind că acesta își propunea să-l ucidă. Totuși, iese repede din peisaj iar Dorian cunoaște calmul, pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Dar fiecare privire aruncată macabrului portret îl dă peste cap iar la un moment dat, începe să-și dorească tinerețea și naivitatea înapoi, dându-și seama că viața pe care o dusese până în prezent se bazase pe niște principii total greșite.

     Finalul a fost neașteptat, imposibil de prezis încheind cartea într-un mod magnific. Dacă timpul nu a putut să-i facă nici un rău, conștiința lui a început să fie afectată. Nu era un mod mai frumos în care să fie încheiată cartea. Deși tulburător, acest final este o pedeapsă, o pedeapsă pe care Dorian ajunge să o primească după o viață plină de vicii și răutate.

     Acest personaj este o dovadă că, fiecare dintre noi suntem eroii propriilor povești, însă uneori putem fii personajele negative, fără ca măcar să ne dăm seama. Din punctul de vedere a lui Dorian, lucrurile înfăptuite de el erau niște trepte pe care ”le urca” pentru a se putea dezvolta cât mai bine, pentru a experimenta fiecare aspect pe care viața ni-l scoate în față. Este o lectură tulburătoare, un roman clasic ce conține 3 mari personaje cu 3 intelecte diferite: Dorian, Henry și Basil.

     M-a fascinat mult această carte, mi-a plăcut mult de la început și până la final. Autorul a creat niște personaje foarte complexe, oferindu-le niște mentalități unice și lăsându-i să se înfrunte reciproc. Noua mea carte preferată! V-o recomand cu mare căldură, este un roman pe care orice cititor trebuie să îl citească la un moment dat. Profunzimea ei înduioșătoare reprezintă o lecție de viață, iar personajele atât de bine construite sunt niște modele umane. Artistul, intelectualul și novicele. Recomand! 🙂

RECENZIE – Fangirl

     Știți genul ăla de cărți ușoare, relaxante, cu un subiect ușor și accesibile în momentele tensionate ale vieții? Ei bine, ”Fangirl” este o astfel de lectură. O carte pe care o citești ușor, în ciuda dimensiunii pe care o are. E o carte pe care fiecare dintre noi am putea să o citim, savurând momentele frumoase și învățând câte ceva din momentele triste.

download

     Cartea o are în prim plan pe Cath, o studentă ce tocmai a ajuns în anul 1 de facultate. Aceasta are o soră geamănă, Wren, cu care însă va ajunge să vorbească din ce în ce mai puțin, datorită modului în care caracterul fiecăreia ajunge să se modeleze. Astfel că, pe scurt, urmărim evoluția psihologică a personajelor, care ajung să se maturizeze, prin diferite modalități. Cath este o mare fană a lui Simon Snow, un personaj ficțional. Aceasta își petrece mare parte a timpului liber scriind fanfiction iar pe rețelele dedicate acestui tip de creație literară, ea este foarte populară.

     În prim plan, observăm evoluția personajului principal – Cath. Foarte introvertită, anxioasă și fără prieteni, aceasta ajunge să își facă niște amici de la care va învăța câte ceva, fiecare fiind un element al evoluției acesteia. Adolescenta introvertită va ajunge în final să se maturizeze, să își sorteze prioritățile și să dea importanță unor lucruri pe care, înainte, le socotea ca fiind neimportante. Din punct de vedere psihologic, aceasta ajunge să aprecieze mai mult compania umană, se îndrăgostește și reușește să părăsească, într-un final, ”carapacea” în care s-a adăpostit pentru o perioadă atât de lungă de timp.

     Observăm modul de dezvoltare psihologică a celor 2 gemene care au trăit un eveniment tragic – mama lor le abandonase când acestea erau mici. Astfel că, fiecare ajunge să se dezvolte într-o manieră diferită, ca o reacție a acestui eveniment marcant. Dacă Cath ajunge să devină adolescenta timidă, introvertită și anxioasă, Wren se situează la polul opus. Ajungând la facultate, ea e cea care cere această despărțire de sora ei. Cere camere diferite de cămin și își arată latura extrovertită. Ajunge să devină dependentă de alcool, să meargă din petrecere în petrecere și foarte des să bea sau chiar să se drogheze, uitând de ea și ajungând chiar în spital. O altă victimă a plecării mamei gemenelor este și tatăl acestora, care ajunge să nu fie echilibrat din punct de vedere psihologic, dedicându-se trup și suflet jobului pe care îl are și ajungând într-un anumit punct la psihiatrie. Astfel că, putem observa cum un eveniment nefericit acționează și modelează 3 persoane diferite, rezultatele fiind complet opuse din orice punct de vedere. Astfel, ni se dă un semnal de alarmă față de consecințele pe care le poate avea un eveniment din viața noastră, despre cum fiecare persoană poate să interpreteze și să se dezvolte diferit față de o persoană ce a suferit aceeași pierdere.

     Urmărim drumul maturității lui Cath, observăm momentele în care aceasta dorește să renunțe la facultate și modul în care aceasa ajunge, dintr-o scriitoare de fanfiction, într-o scriitoare în toată puterea cuvântului.

     Este o carte în care mulți dintre noi ne putem regăsi. Fiecare într-un personaj diferit. Spre exemplu, unul dintre personajele mele preferate este Levi, iubitul lui Cath, care este descris ca fiind tot timpul vesel și care ajută orice persoană ori de câte ori e capabil să o facă. Un simplu băiat de țară ne arată că puterea binelui și puterea iubirii este incomparabilă cu orice altceva, că aceste 2 elemente indispensabile pot schimba atât viața noastră cât și viața celor din jurul nostru.

     Este o lectură ce se parcurge ușor, cu momente frumoase și pasaje foarte drăguțe. Câteva situații frustrante există și aici, însă sunt ușor de trecut cu vederea datorită faptului că sunt extrem de scurte și, stând și meditând asupra lor, ajungi totuși la concluzia că, din punctul de vedere a lui Cath, acele lucruri erau perfect normal, ajungând oarecum să o înțelegi. Astfel, cu ajutorul acelor situații și a acestor personaje, cititorul e capabil să-și dezvolte empatia, fiind capabil să devină mai înțelegător și chiar să-și modeleze caracterul.

      Recomand această carte deoarece mi se pare o lectură cu adevărat relaxantă, o lectură capabilă să emoționeze și să schimbe modul de gândire al cititorului. Povestea și personajele sunt și ele absolut adorabile. O carte pe care o recomand din suflet! 🙂

RECENZIE – Mayerling

     Am ales cartea aceasta întâmplător, cu scopul de a o citi repede și de a o recenza fie de Valentine’s Day fie de Dragobete. Am cam întârziat cu recenzia dat fiind timpul limitat de care dispun. N-am știut nimic despre această carte, până când n-am deschis-o. Nu mă așteptam să-mi placă, am ales-o din puținele cărți de dragoste pe care le dețin strict pentru aceste 2 ”sărbători” fără a avea așteptări de la ea. Și totuși, m-am înșelat.

mayerling_1_fullsize

     Poate unii dintre voi știți exact ce este și ce s-a întâmplat la Mayerling. Pentru necunoscătorii acestui eveniment istoric din cadrul imperiului Austro-Ungar, n-am să dezvălui deznodământul și-am să vă las pe voi să descoperiți această ramură a istoriei. Totuși, în cartea lui Claude Anet, sunt povestite toate cele întâmplate așa că vă spun încă de la început că iubitorii istoriei vor fi plăcut impresionați de roman. Îi are în prim plan pe baroneasa Maria Vetsera și pe prințul moștenitor al Imperiului Austro-Ungar, Rudolf. Prima parte a cărții vorbește mult despre viața lor privată, fiecare provenind din lumi relativ diferite. Totuși, mai târziu, după mai multe ”priviri nevinovate” cei doi sunt puși față în față luând astfel naștere o poveste de iubire.

     Ne este prezentată situația politică. Mi-a plăcut mult acea parte, mi s-a părut foarte mișto să descoperi și lucruri mult mai serioase din cadrul istoriei unui Imperiu atât de mare și de puternic. De altfel, cartea are o latură foarte psihologică. Trăirile lui Rudolf, sentimentele și emoțiile pe care le resimțea, pot să ofere adevărate lecții pentru fiecare dintre noi. Cu o viață încărcată și foarte grea, Rudolf era mai tot timpul stresat, singur și trist. Chiar dacă tot timpul era înconjurat de diverse persoane de diverse ranguri, poziția în care se afla nu-i dădea șansa de a avea prieteni adevărați, fiecare mergând la el pentru a-și atinge obiectivele. Astfel, acesta era mai mereu singur, tatăl său fiind mai mereu preocupat cu împărăția, mama lui fiind retrasă în sine și dornică să părăsească țara ori de câte ori era posibil iar soția lui fiindu-i un.. dușman. Tristețea și-o îneca în serile petrecute alături de diverse femei și cu multă băutură. Se gândea deseori la sinucidere iar gândurile sale erau uneori destul de morbide. Totuși, o dată ce o întâlnește pe Maria, viața prințului se schimbă, devine un alt om. Un om mai vorbăreț, un om mai fericit și mai pozitiv. Astfel, putem observa cum prezența unei persoane ne poate schimba relativ. Putem observa importanța dragostei și toate lucrurile pe care le-am face pentru a ajunge alături de persoane iubită.

     Un aspect nu mi-a plăcut din cadrul romanului. Mă rog, nu chiar un aspect, mai mult un personaj. Vorbim de Maria, a cărei dragoste mi s-a părut că a devenit cam obsesivă, că unele lucruri erau cam trase de păr. Totuși, nu pot să-i reproșez nimic dat fiind că dragostea ei a fost cea care a reușit să echilibreze psihic o persoană atât de ”distrusă” mintal de toate încercările vieții.

      Este un povestire a unui fapt istoric într-o manieră foarte plăcută, ce te face să te atașezi de personaje și să regreți împreună cu ele apariția piedicilor ce se ivesc în calea lor. Este o carte menită să deschidă ochii tuturor în fața unor lucruri ce deseori sunt ignorate, în fața unor acțiuni duse de cei cu putere pe care cei mai slabi sunt datori să le suporte. Observăm nedreptățile care au loc, vedem mentalitățile greșite care au existat în acea perioadă și observăm de ce democrația este necesară.

     Recomand cartea aceasta atât celor împătimiți de istorie, cei care doresc să afle mai multe lucruri pe această temă însă și celor dornici de a observa adevărata natură umană ce se revarsă atât prin povestea de dragoste dintre Rudolf și Maria cât și prin nedreptățile și răutățile celor care îi înconjoară! 🙂

RECENZIE – Sabia verii

     N-am citit (evident) numărul de cărți pe care mi l-am propus în această lună. Mi-am propus 4, am citit 1. Adevărul e că mi-am cam ocupat timpul cu seriale. DAR! Singura carte citită luna asta s-a dovedit a fi o mică operă de artă! O altă operă semnată de Rick Riordan. Știam că o să-mi placă. Nu era nici o urmă de îndoială! Sabia Verii, cea mai recentă carte a lui Rick tradusă la editura Arthur e absolut genială.

sabiaverii

     Am mai citit de la acest autor seria ”Percy Jackson și Olimpienii” și trilogia ”Cronicile Familiei Kane”. Se vede clar că stilul autorului devine din ce în ce mai bun, că modul de scriere și umorul sunt într-o continuă schimbare (pozitivă, evident!). Această carte îl are în prim plan pe Magnus Chase și este bazată pe mitologia nordică. Magnus este un personaj bine construit. Orfan, trăiește pe străzi și se descurcă cum poate. Acesta moare și devine un einherjar deoarece avusese parte de un sfârșit vitejește. Ei bine, de aici începe adevărata aventura iar Magnus înpreună cu prietenii săi merg.. să salveze lumea și să oprească venirea Ragnarokului! (adică sfârșitul lumii, în mitologia nordică).

     Cartea e plină de aventură și adrenalină. Ai impresia că problemele au fost rezolvate când Hop! o altă problemă apare și îi împiedică pe eroi să-și continue misiunea. Foarte interesantă cartea. Cum mereu afirm la cărțile acestui autor, e plină de mitologie nordică, ceea ce, evident, lărgește orizonturile cititorului și cultura generală. Acțiunea e bine structurată iar personajele și zeii nordici sunt scoși la lumină într-un mod foarte atrăgător și plăcut, rămânând în memoria cititorilor pentru o perioadă îndelungată.

     E vorba de prietenie, despre încredere și despre descoperirea forțelor proprii. Rick Riordan are un mod unic în care-și construiește personajele. Acestea trec cu ușurință prin probleme abordându-le cu mult sarcasm și umor, ceea ce, uneori, e exact lucrul de care ai nevoie în viața de zi cu zi. O carte care îți ridică moralul și te face să privești viața cu alți ochi, indiferent de problemele pe care le întâmpini. Prezintă o abordare diferită a problemelor care se poate dovedi foarte prețioasă pentru fiecare dintre noi.

     Carte de dezvoltare personală? Carte de comedie? Carte pentru relaxare? Carte despre mitologia nordică? E all in one! E imposibil să o citiți și să nu vă aducă satisfacție măcar pe un singur plan. Eu o recomand din suflet. Plină de umor, de replici sarcastice și de diverse lecții prețioase, e perfectă pentru absolut orice vârstă! Abia aștept să citesc și următoarele volume din serie, deoarece e un început absolut genial și știu că următoarele nu mă vor dezamăgi! 🙂