RECENZIE – Portretul lui Dorian Gray

     Nu cred că a existat vreodată vreo carte pe care să vreau să o citesc atât de mult, cum mi s-a întâmplat cu aceasta semnată de Oscar Wilde. Am căutat-o mult timp deoarece o voiam neapărat de la editura Litera (mi se pare superbă această ediție) și sufletul meu de colecționar ținea neapărat să o citesc în acest format. Ca să încep cu formalitățile, cartea este scrisă impecabil, ediția frumoasă, traducerea foarte bună.. Înainte de a face o prezentare a romanului, vreau să zic că e oficial cartea mea preferată. De anul ăsta, din toate timpurile. Sunt sigură că o să o mai recitesc, deoarece personajele sunt memorabile iar lecțiile de viață nenumărate.

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1

     O să încep cu o scurtă introducere – Dorian Gray este un tânăr de o frumusețe orbitoare. Acțiunea începe cu un dialog între Basil Hallward (un pictor talentat ce-l folosea pe Dorian pe post de model) și Henry Wotton (un bărbat de viță nobilă ce avea o mentalitate aparte) cu puțin înainte ca Basil să meargă să realizeze un nou portret. Acesta i se destăinuie lui Henry și-i spune cât de mult îl admiră pe Dorian, astfel că prietenul său dorește să-l cunoască. În timp ce fac cunoștință, Basil începe să realizeze un portret al tânărului. Finalizându-l, ajunge să admită că este cea mai bună lucrare pe care a făcut-o vreodată de-a lungul carierei sale. Totuși, în acele momente în care acesta fusese absorbit de pictura pe care o realiza, lordul Henry reușise deja să-l influențeze pe Dorian, băiatului punându-i-se piatra de temelie narcisimului pe care ajunge să-l dezvolte pe parcurs. Acesta afirmă: ”Dacă s-ar putea ca eu să rămân veșnic tânăr și portretul să îmbătrânească!” fără să știe că, foarte curând, vorbele lui vor ajunge să se adeverească iar timpul va ajunge să nu-l mai afecteze pe el, să îmbătrânească portretul, Dorian rămând astfel tânăr, păstrându-și trăsăturile de copil.

     Restul cărții ne prezintă degradarea morală continuă a personajului datorată siguranței pe care i-o dădea existența portretului, siguranța că el va rămâne veșnic frumos, urmele timpului și ale viciilor fiind inexistente în cadrul trăsăturilor acestuia. Astfel că personajul, nu doar că se degradează pe sine, ci îi degradează și pe cei din jur. Spre exemplu, avem o doamnă care avusese cândva relații cu Dorian însă acum își petrece mare parte a timpului prin baruri rău famate și cerând bani altora pentru a putea să aibă un loc unde să doarmă. Prima iubire a tânărului ajunge să se sinucidă, într-un gest de disperare, după ce Dorian o respinge cu o răutate glaciară, de aici începând metamorfoza portretului.

     Un factor important al acestei degradări este însuși lordul Henry Wotton. Ideile sale, ușor deplasate, reci și foarte des inumane, îl duc pe Dorian în pragul degradării, tânărul neexperimentat și care, de altfel, nu avea pe nimeni care să-i arate un alt drum al vieții, ajunge foarte ușor să se prăbușească și să se ruineze. Prietenii săi ajung foarte des să-l evite, nici o femeie ce se respecta nu mai e dornică să vorbească sau, cel puțin, să stea în aceeași cameră cu Dorian. Acesta se plimbă prin locurile rău famate ale Angliei, ajunge să cunoască și să experimenteze cele mai întunecate vicii și, în cele din urmă, ajunge chiar să devină un criminal, ucigându-și un bun prieten.

     Din acel moment, viața lui devine mai alertă, el e mai atent la lucrurile pe care le face și la oamenii cu care se înconjoară. Apariția fratelui primei sale victime îl dă peste cap, dat fiind că acesta își propunea să-l ucidă. Totuși, iese repede din peisaj iar Dorian cunoaște calmul, pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Dar fiecare privire aruncată macabrului portret îl dă peste cap iar la un moment dat, începe să-și dorească tinerețea și naivitatea înapoi, dându-și seama că viața pe care o dusese până în prezent se bazase pe niște principii total greșite.

     Finalul a fost neașteptat, imposibil de prezis încheind cartea într-un mod magnific. Dacă timpul nu a putut să-i facă nici un rău, conștiința lui a început să fie afectată. Nu era un mod mai frumos în care să fie încheiată cartea. Deși tulburător, acest final este o pedeapsă, o pedeapsă pe care Dorian ajunge să o primească după o viață plină de vicii și răutate.

     Acest personaj este o dovadă că, fiecare dintre noi suntem eroii propriilor povești, însă uneori putem fii personajele negative, fără ca măcar să ne dăm seama. Din punctul de vedere a lui Dorian, lucrurile înfăptuite de el erau niște trepte pe care ”le urca” pentru a se putea dezvolta cât mai bine, pentru a experimenta fiecare aspect pe care viața ni-l scoate în față. Este o lectură tulburătoare, un roman clasic ce conține 3 mari personaje cu 3 intelecte diferite: Dorian, Henry și Basil.

     M-a fascinat mult această carte, mi-a plăcut mult de la început și până la final. Autorul a creat niște personaje foarte complexe, oferindu-le niște mentalități unice și lăsându-i să se înfrunte reciproc. Noua mea carte preferată! V-o recomand cu mare căldură, este un roman pe care orice cititor trebuie să îl citească la un moment dat. Profunzimea ei înduioșătoare reprezintă o lecție de viață, iar personajele atât de bine construite sunt niște modele umane. Artistul, intelectualul și novicele. Recomand! 🙂

Înainte să te cunosc. Carte VS Ecranizare

     ”Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes a fost cartea care a ocupat locul fruntaș în topul cărților pe care le citisem în prima jumătate a anului 2016 și încă o consider o operă de artă. Mi-a plăcut cartea la nebunie, a fost absolut superbă. Astăzi, mi-am făcut ”curaj” și am vizionat și ecranizarea. Poate mulți dintre voi îmi veți reproșa că a durat cam mult până să mă uit și eu la film, însă am plâns mult la carte, foarte mult. Și mă așteptam să am aceeași reacție și la film.

1043195

     Ei bine, nu o să intru neapărat în acțiunea cărții. Nu pentru că nu ar trebui neapărat însă deja am scris o recenzie pe pe această temă aici! Acolo veți găsi toate detaliile necesare în legătură cu acțiunea cărții. Recenzia nu conține spoilere și pe cât posibil, nici acest articol. Așadar, să trecem la ecranizare!

     O să încep cu actorii principali. Sam Claflin și Emilia Clarke. Din punctul meu de vedere, cei doi au jucat impecabil. Parcă-și trăiau rolurile și nu au fost departe de imaginea pe care mi-am format-o eu în legătură cu Will și Lou. Mi s-au părut perfect aleși, n-am avut de reproșat absolut nimic pe durata întregii vizionări. Și ceilalți actori au fost extraordinari, deși, recunosc, a fost foarte greu să-l văd pe Matthew Lewis în rolul lui Patrick. (probabil pentru că a rămas tot Neville în ochii mei).

513643860e65363cd90b0f05e2dcd43c

     Scenele mi s-au părut foarte bine alese. Nu s-au adăugat detalii inutile, nu a fost nici prea multă acțiune, nici prea puțină. Cumva, scenariștii au reușit să scoată tot ceea ce era mai bun din această carte. Un singur lucru aș putea reproșa în această privință. Mi-a părut foarte foarte rău faptul că, în film, n-au fost incluse scenele cu Lou, cu teama ei de labirint și cu backstory-ul acestei fobii. Ceea ce mi s-a părut a fi o pierdere îngrozitoare, dat fiind că a fost o parte foarte importantă a poveștii.

     Din punct de vedere al clarității, al hainelor lui Lou, al sunetului și al oricărui alt aspect ați vrea să-l dezbateți, sunt pe deplin satisfăcută. Din punctul meu de vedere, a fost o ecranizare absolut genială, ce mi-a plăcut la nebunie și care chiar își merită faima. Nu am mai fost de foarte mult timp așa mulțumită de ecranizarea unui roman, deoarece în ultimul timp, fiecare ecranizare ruina cumva feelingul cărții. Însă filmul a reușit să transmită exact ceea ce transmite și cartea, a reușit să păstreze sentimentul autentic ce a luat naștere în urma lecturii. Un film și o carte absolut minunate. Recomand cartea și în același timp recomand din suflet și filmul. Ambele mi-au plăcut extraordinar de mult și nu am suficient de multe cuvinte pentru a descrie toate sentimentele transmise și simțite în urma vizionării și lecturii. Voi ce părere aveți despre film? Se ridică la nivelul așteptărilor voastre?