Top 5 cărți citite în prima jumătate a anului 2017

     După o foarte lungă absență și o pauză și mai lungă de citit, am revenit cu un nou articol pe blog. Un articol pe care îl fac anual și care este o primă clasificare literară realizată în decursul unui an. Până acum am citit preponderent cărți foarte bune, deși am dat și de câteva cu care mi-am pierdut complet timpul și pe care le-am terminat din simpla ambiție de a nu lăsa alte cărți începute.

29771688

Locul 5

     Pe locul 5 în acest top se afla o carte de la una dintre autoarele mele preferate și anume ”Cocoșatul are alibi” scrisă de nimeni alta decât Rodica Ojog Brașoveanu. Suntem, din nou, încântați cu un roman plin de aventură, de mister și cu o intrigă foarte inteligentă care are un plot twist absolut genial la final, un final la care nimeni nu s-ar fi așteptat și care îi surprinde chiar și pe cei greu de impresionat.

download

Locul 4

     O carte destul de controversată care a ajuns să fie atât iubită cât și urâtă de mulți adolescenți din România – ”Fangirl” a lui Rainbow Rowell ocupă locul 4. Deși am observat că recent primește destul de mult feedback negativ, mi s-a părut o lectură intrigantă, o lectură mișto despre maturizare, care subliniază efectele anxietății sociale asupra unei eleve de colegiu și ne familiarizează cu această boală psihică. Carte a maturizării, Fangirl ne arată faptul că dragostea ne schimbă și că o dată ce ne-am găsit echilibrul interior, orice obstacol al vieții e mult mai ușor de trecut. Recenzia o găsiți aici.

sabiaverii

Locul 3

     ”Sabia Verii” este cea care este așezată în centrul acestui top. Rick Riordan m-a încântat din nou cu o carte plină de umor, de aventură și de mitologie, de această dată norvegiană. Personajele bine conturate sunt realizate într-o manieră simplistă, în sensul că aceștia sunt doar niște copii fără vreo putere deosebită care ajung să realizeze lucruri mărețe. Personajul principal, Magnus, este foarte asemănător, din punct de vedere al personalității, celorlalți protagoniști cărora Rick Riordan le-a dat viață în celelalte romane ale sale. O recenzie ceva mai completă puteți să citiți aici.

1031211-0

Locul 2

     ”Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne este o carte care merită din plin să fie așezată la loc de cinste în acest top. Este un roman de o sensibilitate aparte, despre maturizarea prematură și despre inocența copiilor din perioada Celui De-al Doilea Război Mondial. Este descris modul în care Bruno percepe lagărele naziste și modul în care aceasta leagă o prietenie strânsă cu un copilaș evreu, care se afla ”de cealaltă parte a gardului”. El nu ține cont de ”pijamaua în dungi” cu care celălalt băiețel e îmbrăcat, ignoră faptul că sunt despărțiți de un gard ghimpat și face orice pentru noul lui prieten. O poveste înduioșătoare care subliniază importanța prieteniei adevărate și puritatea vârstei lui Bruno, alături de perspectiva subiectivă asupra ororilor ce se petreceau în jurul său. Detalii aici.

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1

Locul 1

    Pe poziția fruntașă se află un roman clasic, un roman pe care doream să-l citesc de extrem de mult timp. Cei care îmi urmăresc blogul probabil că știu deja că e vorba de ”Portretul lui Dorian Gray”, roman semnat de Oscar Wilde. Acesta se folosește de tema pactului Faustic și conturează degradarea sufletească de care Dorian are parte. Personajul își trăiește viața într-o manieră foarte crudă, ajungând ca numai prezența să-i fie evitată de cei mai mulți concetățeni. Personajele complexe se înfruntă reciproc și-și trădează tot mai des interesele, existând un personaj ce-l influențează negativ pe Dorian și unul ce încearcă să-l mențină la suprafața, să-l păstreze la fel de bun și inocent precum îl cunoscuse. E o carte absolut extraordinară din cadrul literaturii clasice universale pe care o recomand cu mult drag și a cărei recenzii o găsiți aici.

     Acestea au fost cele 5 cărți pe care am ajuns să le apreciez cel mai mult în această primă parte a anului. Topul vostru cum arată? 🙂

Anunțuri

RECENZIE – Portretul lui Dorian Gray

     Nu cred că a existat vreodată vreo carte pe care să vreau să o citesc atât de mult, cum mi s-a întâmplat cu aceasta semnată de Oscar Wilde. Am căutat-o mult timp deoarece o voiam neapărat de la editura Litera (mi se pare superbă această ediție) și sufletul meu de colecționar ținea neapărat să o citesc în acest format. Ca să încep cu formalitățile, cartea este scrisă impecabil, ediția frumoasă, traducerea foarte bună.. Înainte de a face o prezentare a romanului, vreau să zic că e oficial cartea mea preferată. De anul ăsta, din toate timpurile. Sunt sigură că o să o mai recitesc, deoarece personajele sunt memorabile iar lecțiile de viață nenumărate.

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1

     O să încep cu o scurtă introducere – Dorian Gray este un tânăr de o frumusețe orbitoare. Acțiunea începe cu un dialog între Basil Hallward (un pictor talentat ce-l folosea pe Dorian pe post de model) și Henry Wotton (un bărbat de viță nobilă ce avea o mentalitate aparte) cu puțin înainte ca Basil să meargă să realizeze un nou portret. Acesta i se destăinuie lui Henry și-i spune cât de mult îl admiră pe Dorian, astfel că prietenul său dorește să-l cunoască. În timp ce fac cunoștință, Basil începe să realizeze un portret al tânărului. Finalizându-l, ajunge să admită că este cea mai bună lucrare pe care a făcut-o vreodată de-a lungul carierei sale. Totuși, în acele momente în care acesta fusese absorbit de pictura pe care o realiza, lordul Henry reușise deja să-l influențeze pe Dorian, băiatului punându-i-se piatra de temelie narcisimului pe care ajunge să-l dezvolte pe parcurs. Acesta afirmă: ”Dacă s-ar putea ca eu să rămân veșnic tânăr și portretul să îmbătrânească!” fără să știe că, foarte curând, vorbele lui vor ajunge să se adeverească iar timpul va ajunge să nu-l mai afecteze pe el, să îmbătrânească portretul, Dorian rămând astfel tânăr, păstrându-și trăsăturile de copil.

     Restul cărții ne prezintă degradarea morală continuă a personajului datorată siguranței pe care i-o dădea existența portretului, siguranța că el va rămâne veșnic frumos, urmele timpului și ale viciilor fiind inexistente în cadrul trăsăturilor acestuia. Astfel că personajul, nu doar că se degradează pe sine, ci îi degradează și pe cei din jur. Spre exemplu, avem o doamnă care avusese cândva relații cu Dorian însă acum își petrece mare parte a timpului prin baruri rău famate și cerând bani altora pentru a putea să aibă un loc unde să doarmă. Prima iubire a tânărului ajunge să se sinucidă, într-un gest de disperare, după ce Dorian o respinge cu o răutate glaciară, de aici începând metamorfoza portretului.

     Un factor important al acestei degradări este însuși lordul Henry Wotton. Ideile sale, ușor deplasate, reci și foarte des inumane, îl duc pe Dorian în pragul degradării, tânărul neexperimentat și care, de altfel, nu avea pe nimeni care să-i arate un alt drum al vieții, ajunge foarte ușor să se prăbușească și să se ruineze. Prietenii săi ajung foarte des să-l evite, nici o femeie ce se respecta nu mai e dornică să vorbească sau, cel puțin, să stea în aceeași cameră cu Dorian. Acesta se plimbă prin locurile rău famate ale Angliei, ajunge să cunoască și să experimenteze cele mai întunecate vicii și, în cele din urmă, ajunge chiar să devină un criminal, ucigându-și un bun prieten.

     Din acel moment, viața lui devine mai alertă, el e mai atent la lucrurile pe care le face și la oamenii cu care se înconjoară. Apariția fratelui primei sale victime îl dă peste cap, dat fiind că acesta își propunea să-l ucidă. Totuși, iese repede din peisaj iar Dorian cunoaște calmul, pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Dar fiecare privire aruncată macabrului portret îl dă peste cap iar la un moment dat, începe să-și dorească tinerețea și naivitatea înapoi, dându-și seama că viața pe care o dusese până în prezent se bazase pe niște principii total greșite.

     Finalul a fost neașteptat, imposibil de prezis încheind cartea într-un mod magnific. Dacă timpul nu a putut să-i facă nici un rău, conștiința lui a început să fie afectată. Nu era un mod mai frumos în care să fie încheiată cartea. Deși tulburător, acest final este o pedeapsă, o pedeapsă pe care Dorian ajunge să o primească după o viață plină de vicii și răutate.

     Acest personaj este o dovadă că, fiecare dintre noi suntem eroii propriilor povești, însă uneori putem fii personajele negative, fără ca măcar să ne dăm seama. Din punctul de vedere a lui Dorian, lucrurile înfăptuite de el erau niște trepte pe care ”le urca” pentru a se putea dezvolta cât mai bine, pentru a experimenta fiecare aspect pe care viața ni-l scoate în față. Este o lectură tulburătoare, un roman clasic ce conține 3 mari personaje cu 3 intelecte diferite: Dorian, Henry și Basil.

     M-a fascinat mult această carte, mi-a plăcut mult de la început și până la final. Autorul a creat niște personaje foarte complexe, oferindu-le niște mentalități unice și lăsându-i să se înfrunte reciproc. Noua mea carte preferată! V-o recomand cu mare căldură, este un roman pe care orice cititor trebuie să îl citească la un moment dat. Profunzimea ei înduioșătoare reprezintă o lecție de viață, iar personajele atât de bine construite sunt niște modele umane. Artistul, intelectualul și novicele. Recomand! 🙂