RECENZIE – Zi după zi

     Întâlnim (mai mult sau mai puțin) câte un roman care să ne schimbe, într-un fel sau altul, perspectiva despre lume. Abia ce am terminat cartea ”Zi după zi” (scrisă de David Levithan) și pot afirma că am rămas impresionată. De o profuzime extraordinară, este o carte ce ajunge foarte ușor la inima cititorilor.

david-levithan-zi-dupa-zi

     Vorbim de ”A”, un adolescent de 16 ani care nu are propriul său aspect fizic. Nu are un chip, nu are un corp. Nu are părinți, sau frați, sau surori. Nimeni nu știe că el există. În fiecare zi, acesta trăiește în corpul cuiva. În fiecare zi încearcă să ducă activitățile acelei persoane la bun sfârșit, încearcă să lase totul așa cum a găsit. Totuși, când acesta ajunge în corpul lui Justin, se îndrăgostește de Rhiannon și îi e imposibil să o uite. Astfel că începe să o caute. Și își dorește să-i împărtășească secretul său – propria existență.

     Romanul se axează pe povestea lor de dragoste, însă fiecare corp în care A intră are propria poveste. Ne este prezentată situația din interior în cazul unor persoane depresive, persoane care nu au posibilitatea de a duce o viață normală și muncesc înainte de începerea programului școlar. Ni se arată ”consecințele” unui fizic supraponderal. Suntem trecuți prin spectrul mai multor tipuri de personalitate, fără ca vreuna dintre ele să semene. Astfel că ajungem să ne dezvoltăm empatia, dat fiind că, de fiecare dată, problema este tratată din interior și suntem capabili să observăm lucrurile pe care respectivele persoane le înfruntă.

     În plan principal observăm sacrificiile pe care ambii adolescenți ajung să le facă, din dorința de a se mai vedea măcar o zi. Observăm astfel lucruri pe care sunt dispuși să le facă pentru iubire. Fiecare își exteriorizează sentimentele în propriul mod caracteristic, existând, în mod evident, și anumite divergențe între cei doi. Povestea lor de dragoste reprezintă, totuși, un frumos paradox – ambii fiind conștienți că povestea lor de dragoste este extrem de complicată și greu de dus până la final.

     Finalul este unul extrem de trist. Ne arată că, uneori, să pleci din viața persoanei pe care o iubești nu e neapărat un lucru făcut din egoism sau din lipsă de iubire. Uneori acest lucru este dovada supremă a iubirii, pentru că, precum A și-a dat seama, lucrurile nu puteau să rămână așa. Alege să fugă, așa cum n-a mai făcut niciodată, dar prin asta dorește, de fapt, să-i ofere lui Rhiannon viața pe care aceasta o merită, o viață fără complicații în care să poată avea parte de o iubire stabilă, de o singură persoană în mod fizic.

     Este o carte despre puterea iubirii, despre sacrificiu și despre legăturile umane. Este o carte care ne arată atât părțile frumoase, cât și părțile triste ale dragostei. Diversele tipologii adolescentine care se schimbă în fiecare zi reprezintă și acelea niște povești moralizatoare care apar când și când aducând diverse probleme actuale (mai mult sau mai puțin discutate) în atenția tinerilor cititori.

      O carte pe care o recomand cu mare drag. Extraordinar de bine scrisă cu un stil narativ foarte, foarte mișto și niște personaje foarte bine construite, ”Zi după zi” reprezintă un roman al acceptării de sine, a puteri iubirii și diferențelor dintre indivizi. Recomand romanul cu mare drag deoarece mie mi-a plăcut extrem de tare și are multe lucruri de transmis!

Anunțuri

RECENZIE – Veronika se hotărăște să moară

     Întotdeauna mi-au plăcut cărțile psihologice deși, sinceră să fiu, n-au fost niciodată parte a ”zonei mele de comfort literar”. Am decis să citesc această carte scrisă de Paulo Coelho din pură curiozitate, pentru că mă aflam, din nou, într-un Reading Slump și voiam să descopăr și un alt tip de literatură. Am fost plăcut surprinsă de scriitura acestui autor, de povestea Veronikăi, de adevărul din spatele frumoaselor citate ce pot să fie extrase din acest roman.

veronika-se-hotaraste-sa-moara_1_fullsize

     Cartea urmărește povestea unei femei tinere care decide să se sinucidă datorită faptului că trăiește o viață prea simplă. Toate zilele seamănă între ele și niciodată nu există un element care să o surprindă, care să o scoată din cotidian sau să-i coloreze viața. Astfel ajunge la concluzia că o asemenea viață e irelevantă și o trăiește degeaba. Încearcă să se sinucidă cu ajutorul unei supradoze de somnifere însă nu reușește și ajunge în Villete – un ospiciu în care e internată și în cadrul căruia i se comunică faptul că mai are aproximativ o săptămână de trăit.

     Paulo Coelho ne pune față în față cu niște subiecte ce ne privesc pe toți, într-o oarecare măsură. Ne este ușor să ne regăsim în anumite pasaje și în anumite trăiri ale Veronikăi și în ale altor câteva personaje din cadrul spitalului. E o carte despre acceptarea de sine, despre trăitul vieții la maxim, despre irosirea timpului și despre dorința continuă de a ne integra în societate, de a ne crea o imagine bazată pe standardele contemporane.

     În momentul în care Veronika află că zilele îi sunt numărate aceasta decide că vrea să-și trăiască la maxim viața (cât mai rămăsese din ea), fără să irosească timpul sau să regrete ceva. Îi revine pofta pentru viață datorită faptului că nu mai duce o existență plină de monotonie dar știe că deja e prea târziu. Aflându-se într-un ospiciu renunță cu desăvârșire la toate normele societății – vorbește direct, își învinge fricile și nu-i mai pasă de părerile celorlalți din jurul ei, fiind mult prea concentrată pe faptul că are un timp limitat la dispoziție.

     Întâlnim și alte povești de viață a câtorva personaje secundare însă cea mai importantă, din punctul meu de vedere, e cea a lui Eduard. Acesta este presat de către părinții săi în a-și urma tatăl din punct de vedere al carierei chiar dacă acest stil de viață îi este incomod, nu și-l dorește. Visul tânărului era de a se face pictor însă faptul că părinții lui îl presat continuu îi provoacă o cădere nervoasă și ajunge și el internat în spital. Astfel că este subliniat faptul că fiecare om ar trebui să-și urmeze visele, să nu renunțe la lucrurile la care tânjește. Faptul că părinții lui îl șantajau emoțional (în sensul că îi spuneau mereu că dacă îi iubește, ar trebui să facă lucrurile pe care ei i le spun) îl determină pe tânăr să renunțe la dorința de a trăi, fiind ”încolțit” atât de visul la care tânjește cât și de faptul că nu dorea să-și dezamăgească părinții.

  În definitiv, vina pentru tot ce se întâmplă în viața noastră ne aparține în exclusivitate. Mulți oameni au trecut prin aceleași dificultăți ca și noi, dar au reacționat în alt mod.

     Ne este arătat faptul că ne dorim atât de mult să ne integrăm în societate, ne dorim atât de mult ca lumea din jurul nostru să ne iubească încât renunțăm la lucrurile pe care noi le iubim. Ne dăm visele la o parte, ne comportăm, vorbim după același tipar, devenim atât de asemănători între noi deși suntem atât de diferiți. E o carte ce te îndeamnă să fii tu, o carte care te provoacă să-ți învingi frica, să lași la o parte temerile și să îți urmezi visele. Să nu te lași niciodată pradă unor tipare stabilite de societate deoarece viața e trăită prin și pentru noi, nu pentru cei din jurul nostru.

     O recomand cu mare drag dat fiind că e unul dintre cele mai frumoase romane psihologice pe care le-am citit. E un îndemn minunat, o deschidere înspre realitate și, nu în ultimul rând, un sfat. Suntem sfătuiți să fim ceea ce vrem noi, nu ceea ce ne spun ceilalți să fim! 🙂

Recenzie – The Summer I Turned Pretty

     După un foarte lung Reading Slump și după ce terminasem și Read-A-Thon-ul organizat pe pagină, am decis să citesc ceva light, ceva de vară, ușor și relaxant. Astfel că am ajuns la trilogia ”The Summer I Turned Pretty” de Jenny Han. Acum sunt la jumătatea volumului 2 și nu mă mai satur, e genială! Din păcate pentru cei care nu citesc cărți în limba engleză, ”The Summer I Turned Pretty” nu a fost tradusă în română, din păcate! Vă puteți relaxa totuși cu ”Tuturor băieților pe care i-am iubit” scrisă de aceeași autoare și la fel de light și de drăguță!

file_1629848_X9gg1

     Acest roman o are în ”rolul principal” pe Isabell aka Belly, o fată de 16 ani care, împreună cu mama și fratele ei, își petrec fiecare vară la casa de vacanță a Susannei (cea mai bună prietena a mamei acesteia). Aceasta are și ea doi băieți – Conrad (cel mare și tăcut, introvert) și Jeremiah (cel mic și foarte energic, extrovert). Ambii sunt mai mari decât Belly iar aceasta e îndrăgostită de Conrad de când se știe. Totuși, până în acea vară, niciunul dintre cei doi băieți nu o vedeau ca pe o fată ci ca pe surioara lor mai mică. Totul se schimbă însă acum când Isabell ajunge la casa de vacanță complet schimbată, atrăgând atenția ambilor băieți. Aceasta are o ”iubire de-o vară”, pe Cameron, de care se desparte înainte ca vacanța să se termine deoarece acesta observă că ea încă-l iubește pe Conrad.

     Totul e foarte mișto, amuzant și distractiv până când Susannah se îmbolnăvește din nou. De fapt, să zic ”din nou” e puțin greșit. Dusese înainte o luptă aprigă cu cancerul pe care o câștigase dar care mai apoi își face din nou apariția. Deși cea mai optimistă dintre toți, aceasta se ”veștejește” sub ochii tuturor, ajungând din ce în ce mai slabă și mai fragilă, lucru care schimbă totul. Finalul e trist, arată cum fiecare persoană are o mare importanță în viața noastră, ne arată cum după niște evenimente nefericite din viețile noastre, nimeni nu mai poate să fie la fel.

     Și nu e doar asta. E o carte despre maturizare, despre modul în care caracterul celor 4 copii se modelează continuu. Ajung să se schimbe și să renunțe la lucruri pe care înainte le iubeau sau adoră lucrurile pe care înainte le urau.

     Partea romantică (preponderentă) a cărții este extrem de drăguță. Chiar dacă Conrad nu își exprimă sentimentele, acesta se comportă foarte protectiv cu Belly, dând impresia celor din jurul lor că ar fi frați. Acesta se dovedește devastat de starea mamei sale, interiorizându-se extrem de tare, izolându-se de restul și petrecând cea mai mare parte a vacanței închis în camera sa, alături de chitara și gândurile sale.

     Personajele sunt foarte bine conturate, fiecare având trăsături diferite și propria personalitate. Nu e o carte în care personajele să fie plate, fără formă sau fără caracter. E o carte chiar realistă, foarte drăguț scrisă. Stilul autoarei se păstrează asemănător celui din ”Tuturor băieților pe care i-am iubit” și toată cartea oferă cititorului o stare de bine. Recomand cartea asta din suflet. E o carte de vară, o carte perfectă sezonului, interesantă și foarte dulce. 🙂

 

RECENZIE – Otrava iubirii

     Pentru Read-A-Thonul organizat pe pagină am ales să citesc o carte care să mă scoată din zona mea de comfort și anume – ”Otrava iubirii”. Este o carte care nu se încadrează în categoria cărților pe care eu le citesc în general dar care a ajuns să-mi placă mult, mult mai mult decât mă așteptam. A fost genul ăla de lectură care îți deschide ochii și te face atent la anumite aspecte din viață sau la anumite lucruri pe care oamenii ajung să le facă. Este o carte despre prietenie, despre iubire și mai ales despre maturizare.

Otrava-iubirii-coperta

     Cartea conține fragmente din jurnalele a patru adolescente – Julia, Colombe, Raphaelle și Anouchka care sunt cele cele mai bune prietene și colege de clasă. Fiecare dintre ele își împărtășește temerile, ambițiile și dorințele. În unele locuri avem chiar și fragmente din chat-ul fetelor. Astfel că suntem capabili să le observăm și să le ”analizăm” modul de gândire, fiind martori la procesul de maturizare suferit de tinere.

      Cartea ne arată foarte multe aspecte realistice de care cel mai probabil și noi ne-am lovit de ele însă am ales să le ignorăm. Dacă relația lor este frumoasă până într-un punct, lucrurile ajung să se schimbe. Fiind patru persoane diferite, fiecare o ia în direcția crezurilor personale și nu de puține ori deciziile lor ”se bat” cap în cap pornind astfel anumite divergențe între ele.

     Observăm totuși că, indiferent de cât de mult ținem noi la o persoană, respectiva se poate dovedi a fi tipul de persoană egoistă căruia îi pasă doar de ea, chiar dacă vorbelele și confesiunile acesteia sunt cu totul de altă natură. Spre exemplu, când Julia află că Raphaella ajunge să-l iubească pe Terence (băiat la care tânjea și ea) aceasta își crează un cont fals și se preface a fi el ca apoi când Terence și Raphaella se văd față în față acesta să o refuze fără să se gândească, chiar dacă fata credea că deja își mărturiseră dragostea unul față de celălalt.

     Vedem cum fiecare crește și cum se maturizează, cum personalitatea fiecarei fete se schimbă și modul în care părerea prietenelor sale se schimbă în același timp cu metamorfozele continue care au loc. Fiecare fată este diferită în felul ei, fiecare are insecuritățile ei, defectele personale și fiecare e conștientă de acest lucru.

     Fiecare înfruntă viața în felul ei, unele fiind mai ambițioase și mai pozitive decât celelalte, 2 dintre ele apelând la sinucidere (una dintre ele supraviețuind). Totuși, cea care supraviețuiește este cea care este mai aspru judecată de către ceilalți, cealaltă fiind apreciată mai mult decât atunci când fusese în viață. (lucru care confirmă vorba multor persoane, aceea că oamenii te apreciază și te iubesc mult mai mult după ce nu mai ești printre ei).

     De la fiecare fată se poate învăța câte ceva. Observăm că așteptările noastre, visele noastre nu se adeveresc tot timpul și că viața e plină de surprize, totul constând în modul în care noi reacționăm la ele. Spre exemplu, deși au crezut tot timpul că vor rămâne prietene pe viață, la finalul romanului Anouchka afirmă: ”Ieri s-a dărâmat o parte din Pont des Arts: o balustradă a cedat sub greutatea lacătelor. (…) Sper să fie vorba de tronsonul unde ne agățaserăm noi lacătele! Patru prietene pe viață… Toate la fel… Prietenia e minciuna și iubirea, otravă.” Astfel observăm că timpul e necruțător și într-o fracțiunea de secundă e capabil să schimbe perspectiva despre lumea a tuturor.

     Astfel că această carte este o bună lecție de viață. Te învață cum să-ți accepți defectele, cum să ai mai multă încredere în tine și cum să nu te lași prea tare influențat de lucrurile negative pe care ți le aduce viața în față, pentru că acestea vor veni constant, fie ele pozitive sau negative, iar singurul lucru de care noi, oamenii, suntem capabili, este să ne adaptăm și să nu ne pierdem niciodată speranța. O recomand din suflet, o carte absolut fenomenală cu un mesaj pătrunzător!

RECENZIE – Cele treisprezece motive

     Am auzit atât de multe lucruri despre cartea asta și despre serialul ce a fost realizat ulterior, că eram super încântată să o citesc. Era atât de apreciată încât am crezut că urma să fie un fel de ”Înainte să te cunosc” pentru mine. Dar n-a fost, din păcate. A fost o surpriză mai neplăcută decât chiar și alte cărți comerciale pe care am ajuns să le citesc.

cele-treisprezece-motive_1_fullsize

    Avem două personaje principale – Hannah Baker și Clay Jensen. Hannah lasă 7 casete, fiecare având 2 fețe. Pe fiecare față, e un motiv pentru care aceasta s-a sinucis. Și o persoană, care, evident, e vinovată. Clay e cel care ascultă casetele, adăugând anumite observații pe care le face cu privire la lucrurile pe care fata ajunge să ni le destăinuiască.

     O să-ncep cu faptul că, într-un fel, ideea cărții nu-i chiar atât de rea, în sensul că, așa comercială cum e, te face curios, te face să vrei să știi care sunt celelalte motive pe care încă nu le-ai descoperit. Te face să vrei să știi cine și cum a influențat viața personajului principal feminin. Stilul narativ e totuși foarte ciudat, cel puțin formatul pdf îl face greu de parcurs – în sensul că atunci când Hannah își povestea viața, textul era scris cu italice iar când era vorba de Clay, textul era normal. Formatul pdf l-a făcut cam greu de citit, ceea ce, totuși, e un minus doar din punct de vedere tehnic.

     Deși, dintr-un punct de vedere, cartea îți atrage atenția în special la fenomenul ”bullying”, argumentele utilizate sunt uneori irelevante iar lucrurile prin care trece Hannah sunt lucruri prin care treceau și alți adolescenți. (Nu afirm că acest lucru este valabil în cazul tuturor casetelor, pentru că asta ar fi o minciună, însă în mare parte Hannah dramatizează totul. Absolut totul. Și nu mi se pare ok. Cum afirmase unul dintre personaje: ”Hannah avea nevoie doar de un motiv pentru care să se sinucidă”. Și câteva dintre casete asta reprezentau. Niște lucruri fără sens a căror importanță este foarte mică dar din care totul e transformat într-o dramă majoră.

     Cumva, cartea ajunge să facă din sinucidere un lucru poetic, chiar romantic, lucru ce nu mi se pare absolut deloc normal. Toată problema asta a sinuciderii e tratată într-un mod foarte artificial – Hannah ajunge pe la caseta 5 și brusc mentalitatea ei se schimbă în: ”hai să mă sinucid”. Nu dorește să facă asta așa că merge la psihologul școlii. Acolo scoate câteva cuvinte și se dovedește nemulțumită de ajutorul acestuia, chiar dacă nu-i oferă nici prea multe detalii și nici nu se obosește să comunice prea mult, în final și acesta devenind un motiv pentru care ea ajunge să se sinucidă, deși, atunci când aceasta iese dramatic din cabinetul acestuia, continuă să afirme: ”N-a venit după mine”, ”N-a venit să mă oprească”.

Pentru mine, aceasta a fost o carte plină de dramatism, cu o adolescentă imatură în mijlocul acțiunii și care nu e capabilă să-și rezolve în nici un fel problemele, decât făcând din țânțat armăsar și punându-și capăt vieții. Astfel că, nu am rămas cu nimic în urma lecturii. N-a reprezentat pentru mine decât o mare pierdere de timp și mi-a deschis cumva ochii la literatura care prinde din ce în ce mai bine la public în prezent. Un lucru puțin șocant. Nu recomand deloc. 🙂

RECENZIE – Portretul lui Dorian Gray

     Nu cred că a existat vreodată vreo carte pe care să vreau să o citesc atât de mult, cum mi s-a întâmplat cu aceasta semnată de Oscar Wilde. Am căutat-o mult timp deoarece o voiam neapărat de la editura Litera (mi se pare superbă această ediție) și sufletul meu de colecționar ținea neapărat să o citesc în acest format. Ca să încep cu formalitățile, cartea este scrisă impecabil, ediția frumoasă, traducerea foarte bună.. Înainte de a face o prezentare a romanului, vreau să zic că e oficial cartea mea preferată. De anul ăsta, din toate timpurile. Sunt sigură că o să o mai recitesc, deoarece personajele sunt memorabile iar lecțiile de viață nenumărate.

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1

     O să încep cu o scurtă introducere – Dorian Gray este un tânăr de o frumusețe orbitoare. Acțiunea începe cu un dialog între Basil Hallward (un pictor talentat ce-l folosea pe Dorian pe post de model) și Henry Wotton (un bărbat de viță nobilă ce avea o mentalitate aparte) cu puțin înainte ca Basil să meargă să realizeze un nou portret. Acesta i se destăinuie lui Henry și-i spune cât de mult îl admiră pe Dorian, astfel că prietenul său dorește să-l cunoască. În timp ce fac cunoștință, Basil începe să realizeze un portret al tânărului. Finalizându-l, ajunge să admită că este cea mai bună lucrare pe care a făcut-o vreodată de-a lungul carierei sale. Totuși, în acele momente în care acesta fusese absorbit de pictura pe care o realiza, lordul Henry reușise deja să-l influențeze pe Dorian, băiatului punându-i-se piatra de temelie narcisimului pe care ajunge să-l dezvolte pe parcurs. Acesta afirmă: ”Dacă s-ar putea ca eu să rămân veșnic tânăr și portretul să îmbătrânească!” fără să știe că, foarte curând, vorbele lui vor ajunge să se adeverească iar timpul va ajunge să nu-l mai afecteze pe el, să îmbătrânească portretul, Dorian rămând astfel tânăr, păstrându-și trăsăturile de copil.

     Restul cărții ne prezintă degradarea morală continuă a personajului datorată siguranței pe care i-o dădea existența portretului, siguranța că el va rămâne veșnic frumos, urmele timpului și ale viciilor fiind inexistente în cadrul trăsăturilor acestuia. Astfel că personajul, nu doar că se degradează pe sine, ci îi degradează și pe cei din jur. Spre exemplu, avem o doamnă care avusese cândva relații cu Dorian însă acum își petrece mare parte a timpului prin baruri rău famate și cerând bani altora pentru a putea să aibă un loc unde să doarmă. Prima iubire a tânărului ajunge să se sinucidă, într-un gest de disperare, după ce Dorian o respinge cu o răutate glaciară, de aici începând metamorfoza portretului.

     Un factor important al acestei degradări este însuși lordul Henry Wotton. Ideile sale, ușor deplasate, reci și foarte des inumane, îl duc pe Dorian în pragul degradării, tânărul neexperimentat și care, de altfel, nu avea pe nimeni care să-i arate un alt drum al vieții, ajunge foarte ușor să se prăbușească și să se ruineze. Prietenii săi ajung foarte des să-l evite, nici o femeie ce se respecta nu mai e dornică să vorbească sau, cel puțin, să stea în aceeași cameră cu Dorian. Acesta se plimbă prin locurile rău famate ale Angliei, ajunge să cunoască și să experimenteze cele mai întunecate vicii și, în cele din urmă, ajunge chiar să devină un criminal, ucigându-și un bun prieten.

     Din acel moment, viața lui devine mai alertă, el e mai atent la lucrurile pe care le face și la oamenii cu care se înconjoară. Apariția fratelui primei sale victime îl dă peste cap, dat fiind că acesta își propunea să-l ucidă. Totuși, iese repede din peisaj iar Dorian cunoaște calmul, pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Dar fiecare privire aruncată macabrului portret îl dă peste cap iar la un moment dat, începe să-și dorească tinerețea și naivitatea înapoi, dându-și seama că viața pe care o dusese până în prezent se bazase pe niște principii total greșite.

     Finalul a fost neașteptat, imposibil de prezis încheind cartea într-un mod magnific. Dacă timpul nu a putut să-i facă nici un rău, conștiința lui a început să fie afectată. Nu era un mod mai frumos în care să fie încheiată cartea. Deși tulburător, acest final este o pedeapsă, o pedeapsă pe care Dorian ajunge să o primească după o viață plină de vicii și răutate.

     Acest personaj este o dovadă că, fiecare dintre noi suntem eroii propriilor povești, însă uneori putem fii personajele negative, fără ca măcar să ne dăm seama. Din punctul de vedere a lui Dorian, lucrurile înfăptuite de el erau niște trepte pe care ”le urca” pentru a se putea dezvolta cât mai bine, pentru a experimenta fiecare aspect pe care viața ni-l scoate în față. Este o lectură tulburătoare, un roman clasic ce conține 3 mari personaje cu 3 intelecte diferite: Dorian, Henry și Basil.

     M-a fascinat mult această carte, mi-a plăcut mult de la început și până la final. Autorul a creat niște personaje foarte complexe, oferindu-le niște mentalități unice și lăsându-i să se înfrunte reciproc. Noua mea carte preferată! V-o recomand cu mare căldură, este un roman pe care orice cititor trebuie să îl citească la un moment dat. Profunzimea ei înduioșătoare reprezintă o lecție de viață, iar personajele atât de bine construite sunt niște modele umane. Artistul, intelectualul și novicele. Recomand! 🙂

RECENZIE – Fangirl

     Știți genul ăla de cărți ușoare, relaxante, cu un subiect ușor și accesibile în momentele tensionate ale vieții? Ei bine, ”Fangirl” este o astfel de lectură. O carte pe care o citești ușor, în ciuda dimensiunii pe care o are. E o carte pe care fiecare dintre noi am putea să o citim, savurând momentele frumoase și învățând câte ceva din momentele triste.

download

     Cartea o are în prim plan pe Cath, o studentă ce tocmai a ajuns în anul 1 de facultate. Aceasta are o soră geamănă, Wren, cu care însă va ajunge să vorbească din ce în ce mai puțin, datorită modului în care caracterul fiecăreia ajunge să se modeleze. Astfel că, pe scurt, urmărim evoluția psihologică a personajelor, care ajung să se maturizeze, prin diferite modalități. Cath este o mare fană a lui Simon Snow, un personaj ficțional. Aceasta își petrece mare parte a timpului liber scriind fanfiction iar pe rețelele dedicate acestui tip de creație literară, ea este foarte populară.

     În prim plan, observăm evoluția personajului principal – Cath. Foarte introvertită, anxioasă și fără prieteni, aceasta ajunge să își facă niște amici de la care va învăța câte ceva, fiecare fiind un element al evoluției acesteia. Adolescenta introvertită va ajunge în final să se maturizeze, să își sorteze prioritățile și să dea importanță unor lucruri pe care, înainte, le socotea ca fiind neimportante. Din punct de vedere psihologic, aceasta ajunge să aprecieze mai mult compania umană, se îndrăgostește și reușește să părăsească, într-un final, ”carapacea” în care s-a adăpostit pentru o perioadă atât de lungă de timp.

     Observăm modul de dezvoltare psihologică a celor 2 gemene care au trăit un eveniment tragic – mama lor le abandonase când acestea erau mici. Astfel că, fiecare ajunge să se dezvolte într-o manieră diferită, ca o reacție a acestui eveniment marcant. Dacă Cath ajunge să devină adolescenta timidă, introvertită și anxioasă, Wren se situează la polul opus. Ajungând la facultate, ea e cea care cere această despărțire de sora ei. Cere camere diferite de cămin și își arată latura extrovertită. Ajunge să devină dependentă de alcool, să meargă din petrecere în petrecere și foarte des să bea sau chiar să se drogheze, uitând de ea și ajungând chiar în spital. O altă victimă a plecării mamei gemenelor este și tatăl acestora, care ajunge să nu fie echilibrat din punct de vedere psihologic, dedicându-se trup și suflet jobului pe care îl are și ajungând într-un anumit punct la psihiatrie. Astfel că, putem observa cum un eveniment nefericit acționează și modelează 3 persoane diferite, rezultatele fiind complet opuse din orice punct de vedere. Astfel, ni se dă un semnal de alarmă față de consecințele pe care le poate avea un eveniment din viața noastră, despre cum fiecare persoană poate să interpreteze și să se dezvolte diferit față de o persoană ce a suferit aceeași pierdere.

     Urmărim drumul maturității lui Cath, observăm momentele în care aceasta dorește să renunțe la facultate și modul în care aceasa ajunge, dintr-o scriitoare de fanfiction, într-o scriitoare în toată puterea cuvântului.

     Este o carte în care mulți dintre noi ne putem regăsi. Fiecare într-un personaj diferit. Spre exemplu, unul dintre personajele mele preferate este Levi, iubitul lui Cath, care este descris ca fiind tot timpul vesel și care ajută orice persoană ori de câte ori e capabil să o facă. Un simplu băiat de țară ne arată că puterea binelui și puterea iubirii este incomparabilă cu orice altceva, că aceste 2 elemente indispensabile pot schimba atât viața noastră cât și viața celor din jurul nostru.

     Este o lectură ce se parcurge ușor, cu momente frumoase și pasaje foarte drăguțe. Câteva situații frustrante există și aici, însă sunt ușor de trecut cu vederea datorită faptului că sunt extrem de scurte și, stând și meditând asupra lor, ajungi totuși la concluzia că, din punctul de vedere a lui Cath, acele lucruri erau perfect normal, ajungând oarecum să o înțelegi. Astfel, cu ajutorul acelor situații și a acestor personaje, cititorul e capabil să-și dezvolte empatia, fiind capabil să devină mai înțelegător și chiar să-și modeleze caracterul.

      Recomand această carte deoarece mi se pare o lectură cu adevărat relaxantă, o lectură capabilă să emoționeze și să schimbe modul de gândire al cititorului. Povestea și personajele sunt și ele absolut adorabile. O carte pe care o recomand din suflet! 🙂

Înainte să te cunosc. Carte VS Ecranizare

     ”Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes a fost cartea care a ocupat locul fruntaș în topul cărților pe care le citisem în prima jumătate a anului 2016 și încă o consider o operă de artă. Mi-a plăcut cartea la nebunie, a fost absolut superbă. Astăzi, mi-am făcut ”curaj” și am vizionat și ecranizarea. Poate mulți dintre voi îmi veți reproșa că a durat cam mult până să mă uit și eu la film, însă am plâns mult la carte, foarte mult. Și mă așteptam să am aceeași reacție și la film.

1043195

     Ei bine, nu o să intru neapărat în acțiunea cărții. Nu pentru că nu ar trebui neapărat însă deja am scris o recenzie pe pe această temă aici! Acolo veți găsi toate detaliile necesare în legătură cu acțiunea cărții. Recenzia nu conține spoilere și pe cât posibil, nici acest articol. Așadar, să trecem la ecranizare!

     O să încep cu actorii principali. Sam Claflin și Emilia Clarke. Din punctul meu de vedere, cei doi au jucat impecabil. Parcă-și trăiau rolurile și nu au fost departe de imaginea pe care mi-am format-o eu în legătură cu Will și Lou. Mi s-au părut perfect aleși, n-am avut de reproșat absolut nimic pe durata întregii vizionări. Și ceilalți actori au fost extraordinari, deși, recunosc, a fost foarte greu să-l văd pe Matthew Lewis în rolul lui Patrick. (probabil pentru că a rămas tot Neville în ochii mei).

513643860e65363cd90b0f05e2dcd43c

     Scenele mi s-au părut foarte bine alese. Nu s-au adăugat detalii inutile, nu a fost nici prea multă acțiune, nici prea puțină. Cumva, scenariștii au reușit să scoată tot ceea ce era mai bun din această carte. Un singur lucru aș putea reproșa în această privință. Mi-a părut foarte foarte rău faptul că, în film, n-au fost incluse scenele cu Lou, cu teama ei de labirint și cu backstory-ul acestei fobii. Ceea ce mi s-a părut a fi o pierdere îngrozitoare, dat fiind că a fost o parte foarte importantă a poveștii.

     Din punct de vedere al clarității, al hainelor lui Lou, al sunetului și al oricărui alt aspect ați vrea să-l dezbateți, sunt pe deplin satisfăcută. Din punctul meu de vedere, a fost o ecranizare absolut genială, ce mi-a plăcut la nebunie și care chiar își merită faima. Nu am mai fost de foarte mult timp așa mulțumită de ecranizarea unui roman, deoarece în ultimul timp, fiecare ecranizare ruina cumva feelingul cărții. Însă filmul a reușit să transmită exact ceea ce transmite și cartea, a reușit să păstreze sentimentul autentic ce a luat naștere în urma lecturii. Un film și o carte absolut minunate. Recomand cartea și în același timp recomand din suflet și filmul. Ambele mi-au plăcut extraordinar de mult și nu am suficient de multe cuvinte pentru a descrie toate sentimentele transmise și simțite în urma vizionării și lecturii. Voi ce părere aveți despre film? Se ridică la nivelul așteptărilor voastre?

RECENZIE – Înainte să te cunosc

     Când am început această carte eram reticentă în privința ei. Nu mă așteptam la ceva prea impresionant, sinceră să fiu. Dar vai, cât am putut să mă înșel! ”Înainte să te cunosc” este pe de parte cea mai bună carte pe care am citit-o în viața mea! De o profunzime înduioșătoare, cu un puternic impact emoțional, cu niște personaje foarte bine conturate.. A avut de toate, nu am nimic să-i reproșez autoarei Jojo Moyes. Cartea e pur și simplu o operă de artă. Nimic mai puțin! (Cartea a apărut la editura Litera, în cadrul colecției ”Blue Moon”)

inainte_sa_te_cunosc_de_jojo_moyes

     Personajul feminin principal din această carte este Louisa Clark, o femeie matură de 26 de ani care, pierzându-și slujba de la cafeneaua la care lucra e nevoită să-și caute altceva, deoarece era singura care aducea venituri familiei (pe lângă tatăl ei care se temea că urma să fie concediat). Căutând mai multe locuri de muncă, a ajuns să lucreze pentru familia Traynor, să fie îngrijitoarea lui Will, un bărbat de 30 de ani ce avusese un accident de motocicletă și era tetrapledic. Doar că Will nu avea o perspectivă prea pozitivă asupra vieții și era hotărât să se sinucidă asistat. Astfel că Louisa încearcă să împiedice acest lucru cu orice preț. Dar oare va reuși?

      O poveste despre încercarea de a salva o viață prin iubire, o poveste emoționantă care te înduioșează până la lacrimi. Toate eforturile Louisei ne arată adevărata latură umană, bunătatea cu care suntem capabili să acționăm în folosul celor din jurul nostru. Cartea ne arată totuși și părțile rele ale societății noastre, suntem capabili să observăm greutățile cu care oamenii cu dizabilități se confruntă în viața de zi cu zi.

     Cartea este în primul rând despre curaj. Curajul Louisei de a  încerca să îl facă pe Will să accepte viața așa cum e, să vadă doar lucrurile pozitive, aceasta trecând peste obstacolele ce-i apar în cale, încercând să facă față tuturor greutăților ce o asalta (aceasta având probleme și pe plan personal, dar punând nevoile lui Will înaintea nevoilor ei.) Și Will dă dovadă de curaj. Sănătos din punct de vedere mintal, acesta încearcă să ia deciziile pe care le crede cele mai potrivite pentru el, în ciuda tuturor opiniilor provenite de la celelalte personaje cu care Will intră în contact.

       Mai apoi apare iubirea. Iubirea pură, adevărată, ce încearcă să acționeze ca un pansament pentru Will, reușind mai mult sau mai puțin. Iubirea este cea care ajunge să o schimbe pe Louisa. Acesta ajunge să se maturizeze, să-și lărgească perspectivele, să se aventureze în lume, precum îi spusese Will să o facă.

      Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie o carte atât de superbă, plină de mesaje și subînțelesuri, despre valoarea vieții dar și despre maturitatea și confruntarea unor probleme mult prea grave și imposibil de rezolvat. Observăm că iubirea, curajul, maturitatea sunt sufiente pentru a schimba o viață. Stilul narativ e absolut superb, un stil mult mai matur față de cărțile fantasy pe care le citesc de cele mai multe ori, o carte care te sensibilizează și îți schimbă perspectiva despre lume, despre viață și despre problemele celor apropiați. O recomand din suflet oricărui cititor pentru că, așa cum am afirmat și mai sus, this is the best book ever!

RECENZIE – Oscar și Tanti Roz

     Am auzit mereu multe despre această carte, dar am considerat-o prea tristă pentru a o citi în viitorul apropiat. Totuși, după ce mi-a fost prezentată foarte frumos de către una dintre profesoarele mele, am ales totuși să o încerc. Și n-am regretat. A fost o carte absolut minunată, dar care s-a lăsat, totuși, cu mult plâns. E o carte ce te emoționează, ce te ajută să înțelegi mai bine valoarea vieții și să apreciezi lucrurile pe care le ai în prezent. Cartea are 74 de pagini și este apărută la editura Humanitas Fiction. Autorul este Eric Emmanuel Schmitt iar stilul lui este unul tare frumos, ușor de citit.

oscar-si-tanti-roz_1_fullsize

     Această carte cuprinde scrisorile unui copil de 10 ani, Oscar, diagnosticat cu o boală incurabilă, și anume, cancerul. Acesta îi scrie scrisori lui Dumnezeu. Scrisori despre viața lui, despre Tanti Roz, despre tot ceea ce i se întâmplă. Această carte este o adevărată lecție de viață, este o carte de suflet. Ne arată adevărata față a lucrurilor, ne arată cum problemele serioase din perspectiva unui copil sunt mai ușor de rezolvat. Ne întoarcem împreună cu Oscar în perioada copilăriei când eram la fel de inocenți și de naivi precum el. Când viața ni se părea mai ușoară. Oscar ne învață multe lecții de viață, ne arată că indiferent de situație, trebuie să avem zâmbetul pe buze. Că indiferent de probleme, trebuie să le facem cumva față, că nimic nu este imposibil.

     Adevărul e că această carte este una foarte, foarte emoțională. Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie întreaga poveste pe care o parcurgem lejer, o poveste de 74 de pagini, care e imposibil să nu te atingă.

13472352_676880909119217_41556423_n

Unul dintre frumoasele citate pe care le întâlnim în această carte.

        Modul în care Oscar percepe lumea, modul în care acesta face față bolii incurabile de care suferă și faptul că naivitatea lui de copil îl păstrează mereu pozitiv, e un lucru cu adevărat impresionant, pentru orice cititor. Un roman de impact, ”Oscar și Tanti Roz” ne transmite adevărata valoare a vieții, ne învață cum să o prețuim cu adevărat și cum să facem față provocările pe care ni le pune viața în drum. Perspectiva aceasta copilăroasă pe care o putem urmări de aproape ne arată că maturitatea nu face altceva decât să ne afecteze într-un mod sau altul, deoarece puritatea gândirii unui copil depășește orice limită, orice problemă, orice barieră.

13461055_676880935785881_139251922_o

La final, unul dintre citatele mele preferate. O adevărată lecție de viață.

     Această carte este, după cum am mai spus, o carte de suflet. O carte din care avem multe de învățat. Un roman sensibil, care transmite un mesaj puternic, într-un mod frumos și original, în doar 74 de pagini. O recomand din suflet tuturor, indiferent de vârstă pentru că oricine are ceva de învățat din ea.

     Cartea asta poate fi citită sau poate fi pătrunsă. O poți citi într-un mod superficial dar o poți citi și printre rânduri. Iar dacă ajungi să o înțelegi cu adevărat, atunci o să rămâi cu mai multe lucruri decât te-ai fi așteptat, pentru că această carte îți atinge în primul rând sufletul, iar orice mesaj ce ajunge la suflet, e imposibil de ignorat. O carte puternică și profundă, o capodoperă! 🙂