”Gânduri de pe o planetă nervoasă” este o carte ce poartă semnătura lui Matt Haig și care a fost publicată în cadrul editurii Nemira. Cartea pornește de la o premisă simplă: ”Cum rămânem oameni într-o lume tehnologizată?”
Matt Haig este un autor britanic de 44 ani care a suferit atât de depresie cât și de anxietate. Cele 2 boli psihice l-au determinat să învețe și să aprecieze mai mult lucrurile simple și viața în general, l-au determinat să ducă o viață echilibrată și să învețe să se protejeze mai bine de factorii exteriori și interiori care ar fi putut să îi dea sentimente de anxietatea sau depresie, punând accent pe sănătatea psihică și consecințele unei vieți dezechilibrate. Acesta a scris mai multe cărți bazate pe sănătatea mintală, printre care și ”Gânduri de pe o planetă nervoasă”.
Acesta răspunde la întrebarea pe care o adresează încă de la început, expunându-și punctul de vedere și modalitățile care l-au ajutat să treacă peste încercările vieții și auto-sabotajul care avea loc la nivel mintal încă dinainte de momentul în care a fost diagnosticat cu depresie . Acesta parcurge teme precum ”Anxietatea provocată de internet”, ”O emoție nu îți definește înfățișarea”, ”Gânduri despre timp” și alte elemente care ne influențează, mai mult sau mai puțin, viețile.
Haig vorbește despre compasiunea față de propria persoană. Suntem expuși zilnic, în special în cadrul rețelelor de socializare, unor imagini sociale care ne prezintă reprezentarea siluetei perfecte, ne arată o casă ideală, un job perfect și nu numai. Anumite concepte au fost idealizate de către campanii de marketing, afectându-ne astfel opinia față de propria persoană, de unde reiese numărul mare de tineri care încep să apeleze la diverse tehnici care să îi contureze și să îi ajute să atingă și ei idealul impus de societatea contemporană. Matt ne încurajează: ”Nu fi perfecționist. Oamenii sunt imperfecți. Lucrul uman e imperfect. Fii mai puțin robot și mai mult om. Fii imperfect. Evoluția are loc din greșeli”. Astfel că, fiecare defect personal care ne face să ne urâm propria persoană mai mult sau mai puțin este ceea ce ne face speciali, ceea ce ne oferă unicitatea care ne deosebește în mulțime.
Ne naștem compleți. Dă-ne ceva să mâncăm și să bem și un adăpost, cântă-ne un cântec, spune-ne o poveste, dă-ne oameni cu care să vorbim și de care să ne îndrăgostim și gata. O viață.
Dar undeva, pe parcurs, am ridicat pragul lucrurilor de care avem nevoie sau de care credem că avem nevoie pentru a fi fericiți.
Astfel că, această dorință de a atinge idealul care este mediatizat, ne determină să ne comparăm în mod continuu fie cu persoanele din jurul nostru, fie cu persoanele care se află în același domeniu ca și noi, lucru care se poate dovedi a fi extrem de toxic, dat fiind că fiecare persoană are propriul mod de reacție la factorii exteriori, fiecare persoană are propriile set de trăsături caracteristice și trăsăturile îi sunt unice. ”Acceptă propria ta realitate. (…) fii suficient de uman să-ți fii suficient”. Momentele în care conștientizăm cu adevărat cât de multe lucruri avem, cât de prețioasă e viață, sunt acelea în care sunt pe cale să o pierdem. Fie să ne pierdem pe noi, fie să pierdem o persoană dragă, acest lucru deschizându-ne ochii și făcându-ne să apreciem mai mult lucrurile din interiorul nostru. Totuși, așa cum este afirmat în roman, acest sentiment este efemer și o dată ce pericolul a trecut, aprecierea și recunoștința se disipează și ele.
E un clișeu, dar e adevărat: nu poți ajunge unde vrei să fii, dacă nu accepți mai întâi locul în care te situezi. Lumea încearcă să ne spună să nu ne acceptăm pe noi înșine. Ne face să ne dorim să fim mai bogați, mai frumoși, mai slabi, mai fericiți. Să vrem mai mult. Când suntem bolnavi, asta devine de două ori mai adevărat, și totuși avem cea mai mare nevoie de a ne accepta, de a accepta momentul durerii, pentru a ne elibera de durere. Pentru a o elibera încet, în lumea din care ea a venit.
Unul dintre multele modalități de reconectare la realitatea este iubirea. ”Numai iubirea ne mai poate salva”. Validarea primită din partea unei alte persoane este vitală pentru menținea încrederii în propria persoană și a unei imagini de sine pozitive. De altfel, iubirea distruge tipologiile sociale, demontând tendința de idolatrizarea a unor modele false impuse de normele sociale. Iubirea este unul dintre elementele care ne face să fim umani.
Romanul lui Haig, ”Gânduri de pe o planetă nervoasă”, este un roman sensibil, frumos, despre lucrurile care contează cu adevărat, despre toxicitatea rețelelor de socializare și despre conștientizarea bolilor mintale. Reprezintă un roman atât informativ cât și unul pedagogic de o sensibilitate aparte. Matt folosește exemple din experiența personală, explicându-le detaliat și analizând aspectele sociale pe care, cel mai probabil, mulți dintre noi le trecem cu vedere. Stilul caracteristic al autorului face ca lectura să fie extrem de plăcută și ușoară, informativă și foarte utilă. ”Gânduri de pe o planetă nervoasă” este, într-adevărat, o carte minunată pe care o recomand cu căldură.
lifewithyourbooks 