Top 5 cărți citite în prima jumătate a anului 2017

     După o foarte lungă absență și o pauză și mai lungă de citit, am revenit cu un nou articol pe blog. Un articol pe care îl fac anual și care este o primă clasificare literară realizată în decursul unui an. Până acum am citit preponderent cărți foarte bune, deși am dat și de câteva cu care mi-am pierdut complet timpul și pe care le-am terminat din simpla ambiție de a nu lăsa alte cărți începute.

29771688

Locul 5

     Pe locul 5 în acest top se afla o carte de la una dintre autoarele mele preferate și anume ”Cocoșatul are alibi” scrisă de nimeni alta decât Rodica Ojog Brașoveanu. Suntem, din nou, încântați cu un roman plin de aventură, de mister și cu o intrigă foarte inteligentă care are un plot twist absolut genial la final, un final la care nimeni nu s-ar fi așteptat și care îi surprinde chiar și pe cei greu de impresionat.

download

Locul 4

     O carte destul de controversată care a ajuns să fie atât iubită cât și urâtă de mulți adolescenți din România – ”Fangirl” a lui Rainbow Rowell ocupă locul 4. Deși am observat că recent primește destul de mult feedback negativ, mi s-a părut o lectură intrigantă, o lectură mișto despre maturizare, care subliniază efectele anxietății sociale asupra unei eleve de colegiu și ne familiarizează cu această boală psihică. Carte a maturizării, Fangirl ne arată faptul că dragostea ne schimbă și că o dată ce ne-am găsit echilibrul interior, orice obstacol al vieții e mult mai ușor de trecut. Recenzia o găsiți aici.

sabiaverii

Locul 3

     ”Sabia Verii” este cea care este așezată în centrul acestui top. Rick Riordan m-a încântat din nou cu o carte plină de umor, de aventură și de mitologie, de această dată norvegiană. Personajele bine conturate sunt realizate într-o manieră simplistă, în sensul că aceștia sunt doar niște copii fără vreo putere deosebită care ajung să realizeze lucruri mărețe. Personajul principal, Magnus, este foarte asemănător, din punct de vedere al personalității, celorlalți protagoniști cărora Rick Riordan le-a dat viață în celelalte romane ale sale. O recenzie ceva mai completă puteți să citiți aici.

1031211-0

Locul 2

     ”Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne este o carte care merită din plin să fie așezată la loc de cinste în acest top. Este un roman de o sensibilitate aparte, despre maturizarea prematură și despre inocența copiilor din perioada Celui De-al Doilea Război Mondial. Este descris modul în care Bruno percepe lagărele naziste și modul în care aceasta leagă o prietenie strânsă cu un copilaș evreu, care se afla ”de cealaltă parte a gardului”. El nu ține cont de ”pijamaua în dungi” cu care celălalt băiețel e îmbrăcat, ignoră faptul că sunt despărțiți de un gard ghimpat și face orice pentru noul lui prieten. O poveste înduioșătoare care subliniază importanța prieteniei adevărate și puritatea vârstei lui Bruno, alături de perspectiva subiectivă asupra ororilor ce se petreceau în jurul său. Detalii aici.

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1

Locul 1

    Pe poziția fruntașă se află un roman clasic, un roman pe care doream să-l citesc de extrem de mult timp. Cei care îmi urmăresc blogul probabil că știu deja că e vorba de ”Portretul lui Dorian Gray”, roman semnat de Oscar Wilde. Acesta se folosește de tema pactului Faustic și conturează degradarea sufletească de care Dorian are parte. Personajul își trăiește viața într-o manieră foarte crudă, ajungând ca numai prezența să-i fie evitată de cei mai mulți concetățeni. Personajele complexe se înfruntă reciproc și-și trădează tot mai des interesele, existând un personaj ce-l influențează negativ pe Dorian și unul ce încearcă să-l mențină la suprafața, să-l păstreze la fel de bun și inocent precum îl cunoscuse. E o carte absolut extraordinară din cadrul literaturii clasice universale pe care o recomand cu mult drag și a cărei recenzii o găsiți aici.

     Acestea au fost cele 5 cărți pe care am ajuns să le apreciez cel mai mult în această primă parte a anului. Topul vostru cum arată? 🙂

5 gânduri despre „Top 5 cărți citite în prima jumătate a anului 2017

  1. Foarte interesant și variat este topul tău pentru prima jumătate a anului. De aici eu am citit doar „Portretul lui Dorian Gray” care mi-a plăcut foarte mult și tare vreau să îl recitesc pentru a-i face o recenzie ca la carte pe blogul meu. Aș vrea să citesc și „Băiatul cu pijamale în dungi”, însă tare cred că mă va face să plâng. Ce părere ai avut despre acest roman? Scuze că nu m-am uitat la recenzia ta, însă nu am știut dacă are sau nu spoilere în ea.

    Apreciat de 1 persoană

    1. ”Băiatul cu pijamale în dungi” este un roman menit să sensibilizeze. Mi-a plăcut mult romanul, e scris într-un stil adecvat vârstei lui Bruno, chiar inocent, aș putea spune. Acțiunea e foarte bine gândită iar ororile războiului foarte fain conturate și evidențiate. Și să nu uităm de prietenia ce se leagă între Bruno și Shmuel și care ne dovedește faptul că nici un om nu se naște rău sau rasist, ci modul în care interacționăm cu lumea alături de felul în care o percepem sunt elementele definitorii ale caracterului nostru uman.
      Îți recomand romanul cu tot dragul. Te pune față în față cu niște orori și niște realități într-un mod diferit față de cum sunt abordate mereu aceste momente istorice iar caracterului lui Bruno te face efectiv să-l iubești. Ar fi mare-mare păcat să eviți sau să ignori un asemenea roman!

      Apreciat de 1 persoană

Părerea ta contează! ^_^